Bani pentru refacerea construcțiilor hidrotehnice de pe Jiu

652

La iniţiativa Ministerului Apelor şi Pădurilor, a fost adoptată, în şedinţa de Guvern de joi, 2 august, hotărârea prin care se suplimentează bugetul Ministerului Apelor şi Pădurilor din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, cu suma de 58.966 milioane de lei, pentru realizarea în regim de urgenţă unor lucrări necesare înlăturării efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în perioada iunie-iulie 2018, pe cursurile de apă din judeţele Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Neamţ, Suceava, Vâlcea. Astfel, se vor reface construcţiile hidrotehnice de pe sectoarele râurilor din bazinele hidrografice Vişeu, Caraş, Jiu, Târlung, Olteţ, Cerna, Olt, Argeş, Ialomiţa, Trotuş, Bistriţa, Moldova, Suceava, Siret. Totodată, se vor amenaja albiile acestor cursuri de apă pentru asigurarea secţiunilor de scurgere şi se vor consolida malurile în punctele critice. Lucrările propuse în zonele afectate de viituri vor înlătura efectele inundaţiilor, vor preveni şi vor minimaliza riscul la inundaţii, atât al populaţiei, cât şi al bunurilor publice/comunitare, astfel, fiind protejate aproximativ 50 de localităţi de pe raza judeţelor menţionate. Realizarea lucrărilor  prevăzute va conduce la o dezvoltare socio-economică şi de mediu durabilă, având în vedere reducerea semnificativă a riscului la inundaţii. De asemenea, aceste lucrări previn poluarea cursurilor de apă şi a apelor subterane ca urmare a inundaţiilor şi a efectelor asociate lor asupra calităţii ecologice a cursurilor de apă. În perioada iunie-iulie 2018 un număr important de construcţii hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, din judeţele menţionate, au fost grav afectate de viiturile produse de fenomenele hidrologice periculoase generate de precipitaţiile deosebit de importante cantitativ. Fenomenele hidrologice periculoase cele mai severe s-au înregistrat în bazinele hidrografice: Vişeu, Caraş, Jiu, Târlung, Olteţ, Cerna, Olt, Argeş, Ialomiţa, Trotuş, Bistriţa, Moldova, Suceava, Siret unde s-au produs, în mod natural, breşe în diguri, eroziuni avansate ale digurilor, eroziuni ale malurilor şi colmatări ale albiilor care pun în pericol locuinţe şi obiective social-economice.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here