Bani pentru investiţii în procesarea produselor agricole

487

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina de internet, www.afir.info, versiunea consultativă a Ghidului solicitantului aferent schemei GBER şi de minimis pentru submăsura (sM) 4.2a “Investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Valoarea maximă a sprijinului acordat în cadrul schemei GBER 4.2a pentru întreprinderi micro şi mici este de 600.000 euro/ proiect şi de până la 900.000 euro pentru acele proiecte prin care se realizează un lanţ alimentar integrat. Pentru proiectele realizate de întreprinderi mijlocii se pot obţine fonduri nerambursabile de până la 800.000 euro pentru finanţarea unui proiect sau, în cazul în care realizează un lanţ alimentar integrat, sprijinul creşte până la maximum 1.100.000 euro. Întreprinderile mari beneficiază de o finanţare de până la 1.000.000 euro pentru un proiect de investiţii, iar în cazul în care investiţiile duc la realizarea unui lanţ alimentar integrat, valoarea creşte la 1.500.000 euro.
Pentru investiţii legate de producerea de băuturi alcoolice din produse agricole/pomicole vor fi sprijinite doar proiectele realizate de microîntreprinderi şi forme asociative (grupuri de producători și cooperative). Sprijinul acordat va fi de 200.000 euro pentru microîntreprinderi şi de 300.000 euro pentru formele asociative.
Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului aferent schemei GBER şi de minimis pentru sM 4.2a a fost publicată pe site-ul AFIR la secţiunea Dezbatere publică, Documente supuse dezbaterii publice. Perioada de consultare publică este de 10 zile de la publicarea pe pagina de internet a Agenţiei, respectiv data de 16 iunie 2017. Toţi cei interesaţi pot transmite propuneri sau observaţii până în data de 26 iunie 2017 pe adresa de e-mail consultare@afir.info.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here