Bani pentru facturile uriașe ale românilor, de la companiile cu profit

803

Virgil Popescu (PNL), ministrul Energiei, a declarat joi, pentru B1 TV, că banii ce vor fi folosiți pentru a ajuta românii să facă față facturilor la curent și gaze sunt luați de la companiile din piață care, date fiind aceste turbulențe, obțin profituri foarte mari. „Ei sunt beneficiari ai condițiilor din piață, fac profit, profitul se impozitează, venitul suplimentar se impozitează – există legislație – și acești bani se întorc.Ar fi fost, să zic așa, o crimă din partea noastră să nu folosim banii pentru a ajuta populația”, a mai spus Popescu, scire Stiri pe surse.ro „Eu și premierul am avut o întâlnire la Guvern cu președintele grupului OMV. Din punct de vedere al gazului natural, avem o lege funcțională – un impozit pe venitul suplimentar din dereglementarea prețului la gaze peste un anumit prag, dacă nu mă înșel de 85 de lei, se impozitează foarte mult venit, cred că 80%, dacă nu mă înșel.

Din punct de vedere al încasărilor la bugetul de stat pe acest aspect al prețului la gaze se pot acumula bani și putem întoarce, asta și facem prin Ordonanța pe care o pregătim pentru consumatorii cu venituri medii sau consum mediu, că am găsit un echilibru. Se întorc bani din care putem ajuta românii în a trece cu bine iarna.

La fel din dividendul suplimentar de la Hidroelectrica, care e unul din beneficiarii prețului mare din energie, că Hidroelectrica nu plătește costul certificatului de CO2, că e energie verde ce produce, dar vinde aproape de prețul energiei care conține certificatul de CO2, că asta e piața.

Avem buget pentru a ajuta consumatorii de energie, vorbim de 13 milioane de români, vorbim de taxarea companiilor care au profituri foarte mari din cauza acestei piețe tulburi, a acestor jocuri din piață, și întoarcerea banilor”, a declarat Virgil Popescu, pentru B1 TV.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here