Bani în plus la pensii, de astăzi

3005

Începând de astăzi, 1 iulie, pensionarii cu venituri mai mici de 2000 de lei vor primi un ajutor financiar unic în valoare de 700 de lei. Măsura face parte din pachetul de măsuri sociale și economice “Sprijin pentru România”.

Potrivit OUG nr 74/2022, ajutorul financiar se plătește, din oficiu, în luna iulie 2022, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale și se suportă din bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații.

În cazul pensionarilor care beneficiază de pensie de urmaș, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaș în parte. Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral, chiar dacă veniturile plătite în luna iulie sunt aferente unei fracțiuni de lună.

În cazul pensionarilor care, în luna iulie 2022, încasează diferențe de drepturi bănești, cuvenite și neîncasate, aferente unor perioade anterioare lunii iulie, la determinarea plafonului nu se iau în considerare aceste drepturi.

Ministrul Muncii Marius Budăi susține că în funcție de zone, pensiile vor fi achitate în perioada 1-15 iulie, iar fiecare pensionar care are un venit mic va primi ajutorul din partea statului.

„Între 1 si 15 iulie se achită pensiile. Pentru cei care primesc pensia în cont bancar, cei 700 de lei vor fi livrati pe card, pentru ceilalţi banii vor veni acasă, împreună cu pensiile. Este un ajutor care se acordă în luna iulie, pe aproximativ acelaşi principiu pe care l-am avut si in ianuarie. Suma se vireaza pe cardul de pensie.”, a declarat Marius Budăi la România TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here