Singura școală gimnazială din comuna Bălănești își va schimba total înfățișarea. Unitatea de învățământ care poartă numele marelui savant gorjean Ion Popescu Voitești va fi modernizată și reabilitată pe bani europeni. Tot aici, în curtea unității este în execuție o sală de sport. În curând va funcționa și o grădiniță cu program normal.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat 37 de contracte de finanţare, în valoare totală de 196.519.286,17 lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de MDLPA. Dintre acestea, 16 proiecte vizează atât modernizarea unor unităţi de învăţământ şi de cultură, cât şi proiecte integrate pentru creşterea calităţii vieţii din mai multe localităţi.
Din Gorj, comuna Bălăneşti va beneficia de 3.389.821,94 lei pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea Şcolii Gimnaziale „Ion Popescu Voiteşti”.
Așteaptă patru ani după finanțare
Primarul Ovidiu Pungan spune că documentația pentru această investiție a depus-o încă de acum patru ani. „Sunt onorat că, în sfârșit, după aproape 4 ani de zile de proceduri, că așa e în România, am reușit să obțin finanțare pentru această școală. Sper ca până la sfârșitul anului să reușim să facem procedura de licitație, iar în cel mult doi ani să fie gata investiția”, a declarat primarul Pungan, pentru „Gorjeanul”.
Circa 90 de elevi învață la această unitate de învățământ, singura școală gimnazială din localitatea aflată la câțiva kilometri de municipiul Târgu-Jiu. „Școala nu este într-o stare foarte rea, dar pentru a crește confortul copiilor care studiază aici, este nevoie de reabilitare și modernizare. Este singura școală generală din localitate și cea mai importantă. Aici învață 86 de elevi. Grație acestei investiții, va fi una dintre cele mai frumoase școli ale Gorjului”, a mai punctat primarul Ovidiu Pungan.
Grădiniță și sală de sport
În plus, în curtea școlii va fi finalizată, până la sfârșitul acestui an, o sală de sport. Lucrarea se realizează prin Compania Națională de Investiții.
„La ora actuală, aici, la școală, este în execuție o sală de sport acoperită, cu 102 locuri, investiție prin CNI. Din cauza fenomenelor meteo, lucrările sunt puțin întârziate, termenul de finalizare fiind noiembrie 2021”, ne-a declarat primarul comunei Bălănești.
Tot aici va funcționa și o grădiniță. „Prin Ministerul Educației Naționale, tot în curtea acestei școli, vom construi o grădiniță. Săptămâna viitoare vom preda amplasamentul, cu titlu gratuit, pentru construirea acestei grădinițe, cu trei grupe, cu program normal”, a declarat Pungan. În anul 1993, şcoala își schimbă denumirea în ,,Ion Popescu Voiteşti”. În prezent, unitatea de învățământ funcționează cu trei structuri: Școala Primară Glodeni, Grădinița Glodeni și Grădinița Voitești-Vale.
I.IRINOIU