Bani din PNRR pentru dotarea unui centru de sănătate din Gorj

1841

Finanțare importantă prin Planul Național de Redresare şi Rezilienţă pentru modernizarea centrului de sănătate din comuna gorjeană Logrești. Ambulatoriul va fi dotat cu echipamente medicale și mobilier, valoarea totală a achiziției depășind 450.000 de lei, fără TVA.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că peste 500 milioane de lei din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – PNRR vor fi alocate pentru modernizarea şi dotarea a 55 de ambulatorii de specialitate din România. Pe listă se află și Centrul de Sănătate Tg-Logrești, care deservește peste opt mii de locuitori din Logrești și comunele învecinate.

Dotări insuficiente
„Prin proiectul de dotare a ambulatoriului vor fi procurate echipamentele necesare desfășurării activității, care lipsesc în acest moment in ambulatoriu, astfel încât se va asigura dotarea minimă obligatorie prevăzută de normele legale în domeniu. În plus, se vor achiziționa aparate moderne și performante, de ultimă generație, menite să îmbunătățească calitatea actului medical”, potrivit caietului de sarcini.
Pe lista de achiziții se găsește, între altele, un sistem de ecografie, cinci monitoare de funcții vitale, stetoscoape, tensiometre, stative de perfuzie, trusă de mică chirurgie, un aparat aerosoli, un dulap de medicamente și o canapea pentru consultații.
Termenul de livrare este de șase luni de la semnarea contractului. Firmele interesate au termen până pe data de 14 iunie să depună ofertele.
Modernizarea centrului de sănătate presupune și montarea unui sistem fotovoltaic.
I.I.