Banda lui Alită Piţigoi – o vioară mai puţin

470
alita pitigoiBanda lui Alită Piţigoi, din Târgu-Cărbuneşti, a pierdut un muzicant. Nea Gogă, aşa cum îl ştiau toţi pe Gheorghe Piţigoi, unul dintre cei trei fraţi care au pus bazele bandei, a trecut în nefiinţă.

Banda lui Piţigoi era formată, de fapt, din trei fraţi, Alită, Bebe şi Gogă, la care, cu timpul, s-au alăturat şi câţiva dintre fiii şi nepoţii lor. Deşi muzica pe care o cântă şi o păstrează este pur tradiţională, Banda lui Alită Piţigoi era cunoscută doar local.
Acest lucru s-a schimbat, în urmă cu aproximativ un an şi jumătate când muzicianul Grigore Leşe i-a ascultat şi s-a îndrăgostit de muzica lor. Lăutarii cărbuneşteni au cunoscut, astfel, faima pe care o meritau. Venit în judeţul nostru pentru realizarea unor emisiuni cu ultimii rapsozi ai zonei, Leşe a fost îndrumat de către directorul Şcolii Populare de Artă (ŞPA) din Târgu-Jiu, Viorel Gârbaciu, către banda lui Piţigoi.
Oameni simpli, care o viaţă întreagă au cântat pentru a trăi dar şi pentru bucuria lor, au ajuns să concerteze în locuri şi în faţa mai multor oameni cât ar fi visat vreodată. „Banda lui nea Alită Piţigoi a demonstrat că are o reală valoare când pur şi simplu a ridicat în picioare cei peste o mie de oameni care i-au ascultat, în toamna lui 2008, pe scena Ateneului Român”, a declarat Gârbaciu.
Ieri a fost condus pe ultimul drum
Din păcate, visul fraţilor Piţigoi a fost destul de scurt şi asta pentru că unul dintre ei a părăsit atât scena cât şi lumea aceasta. Gheorghe Piţigoi a fost înmormântat ieri, la Târgu-Cărbuneşti. „Este o reală pierdere. Nea Gogă este un om tare drag mie, un om de o simplitate şi o bunătate covârşitoare”, a povestit directorul ŞPA Târgu-Jiu. Slujba religioasă a fost oficiată de doi preoţi printre care şi protopopul din Târgu-Cărbuneşti, Aurelian Dumitrescu.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here