Băncile au început reevaluarea apartamentelor ipotecate

358
crediteFiecare bancă are obligaţia să reevalueze o dată pe an imobilele luate în garanţie ipotecară la acordarea creditelor, conform cerinţelor BNR şi reglementărilor europene, care sunt în viogoare de câţiva ani buni. Până acum, băncile nu s-au grăbit să facă aceste reevaluări, dat fiind că piaţa imobiliară a tot crescut. 2010 a venit însă cu noi scăderi, iar băncile şi-au trimis evaluatorii să bată la uşile clienţilor.

“Valoarea proprietăţilor imobiliare trebuie să facă obiectul unei monitorizări frecvente. Pentru proprietăţile imobiliare de natură comercială trebuie realizată o evaluare cel puţin o dată pe an, iar pentru proprietăţile imobiliare de natură locativă, evaluarea trebuie realizată cu o frecvenţă de cel puţin o dată la trei ani”, spun regulile BNR. “În situaţia în care condiţiile pieţei imobiliare suportă modificări semnificative, evaluarea se va efectua cu o frecvenţă mai ridicată”, precizează regulamentul băncii centrale.
Bancherii ne dau totuşi asigurări că reevaluarea garanţiilor este o formalitate şi că interesul instituţiilor financiare este să-şi primească în continuare ratele, în condiţiile în care mulţi dintre români şi-au văzut salariile diminuate sau unii dintre ei au rămas chiar şomeri. Şi asta pentru că executările silite înseamnă bani, iar băncile nu pot fi sigure că prin vânzarea unui imobil vor recupera în totalitate datoria.
D.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here