Băncile ar putea face provizioane mai mici pentru creditele restructurate sau refinanţate

345
ghiseu-bancaBăncile ar putea fi motivate suplimentar să refinanţeze sau să rescadenţeze creditele din portofoliu, pentru care vor face provizioane mai mici, dacă Banca Naţională a României va aproba o propunere a ARB privind modificarea regulamentului de clasificare şi provizionare a creditelor.

În prezent, băncile nu pot califica un credit rescadenţat, reeşalonat sau refinanţat într-o categiorie de risc mai bună decât cea în care era încadrat împrumutul înainte de restructurare.
Potrivit directorului direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, regulamentul ar putea avea unele clarificări, astfel încât băncile să ia în calcul la clasificare o încadrare a situaţiei financiare a debitorului cel puţin la fel de strictă, dar să-l poată introduce într-o categorie mai bună de risc în funcţie de serviciul datoriei.
Pe de altă parte, Cinteză a arătat că nu este posibilă o aplicare a standardelor internaţionale de contabilitate IFRS doar la nivelul provizioanelor, pentru că un standard nu poate fi aplicat doar acolo „unde convine”.
„Nu se poate face pe bucăţele. Să aplici IFRS unde-ţi convine şi RAS unde-ţi convine. Cred că standardele IFRS vor fi aplicate cam în 2012. Ele trebuie aplicate în toată economia”, a conchis Cinteză.
Potrivit oficialului BNR, orice modificare a regulamentului de provizionare ar putea fi aprobată numai cu acordul Fondului Monetar Internaţional.
Pagină realizată de Daniela SCAFEŞ, după Mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here