Bâlteni: Azi încep lucrările la rețeaua de alimentare cu gaze naturale din Cocoreni

461

Demarează lucrările la sistemul de alimentare cu gaze naturale din satul Cocoreni, comuna Bâlteni! Potrivit unei informări a operatorului Engie România SA, astăzi, 2 septembrie, încep lucrările pentru extinderea conductei de gaze naturale din satul amintit.
Proiectul de racordare la sistemul de distribuție prin extinderea conductei de distribuție a gazelor naturale la nivelul satului Cocoreni a fost demarat din fondurile proprii ale Primăriei comunei Bâlteni.
,,Întreaga investiție se face cu bani de la bugetul local și are o valoare totală de circa 11 miliarde de lei vechi cu TVA. Se va introduce rețea de gaze naturale pe ambele părți ale satului Cocoreni, respectiv și pe stânga și pe dreapta. Am ales să lucrăm cu cei de la Engie deoarece dânșii știu mai bine ce au de făcut și lucrarea odată demarată va fi terminată în scurt timp. Lungimea rețelei din satul Cocoreni este de 2,7 km și va deservi 202 gospodării. Ca urmare a demersurilor Primăriei Bâlteni, au fost obținute aprobările necesare și a fost semnat contractul de cofinanțare pentru introducere gaze în satul Cocoreni. Urmează a fi întreprinse toate demersurile pentru obținerea aprobărilor necesare și pentru satele în care nu sunt gaze. Avem atât capacitatea cât și competența pentru acestea”, declara, la momentul semnării contractului, Dumitru Scutaru, viceprimarul cu atribuții de primar al localității Bâlteni.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.