Balint rămâne în gardă după succesul cu Arminia: Nu ne lăsăm entuziasmați

1167

Universitatea Craiova a spulberat-o pe Arminia Bielefeld (4-1) în primul amical desfășurat de trupa lui Laszlo Balint pe pământ austriac. Golurile alb-albaștrilor au fost marcate de Andrei Ivan (’4 – penalti), Jovan Markovic (’52, ’60) și Ante Roguljic (’80). Pentru echipa retrogradată din Bundesliga a punctat Gebauer (’73). Succesul l-a mulțumit pe principalul alb-albaștrilor, care vrea să-și implementeze cât mai repede principiile de joc. „A fost un test util, reușit. Mă bucură tare reacția băieților după primele două săptămâni în care volumul de muncă a fost destul de mare. Starea de oboseală s-a resimțit, dar, una peste alta, am regăsit în acest test foarte multe dintre lucrurile pe care le-am antrenat. Nu ne lăsăm entuziasmați de rezultat. Mă bucură interpretarea băieților pe ceea ce ne dorim să facem și atitudinea lor, pentru că de aici trebuie să plecăm. I-am găsit foarte bine, un grup receptiv, foarte bun. Sper să folosim din plin acest cantonament, în primul rând pentru implementarea principiilor pe care ni le dorim și apoi pentru că trebuie să ne cunoaștem cât se poate de bine, inclusiv din punct de vedere personal. Jucătorii trebuie să înțeleagă exact ce ne dorim atât în ceea ce privește interpretarea lucrurilor pe teren, cât și privește spiritul și atitudinea”, a precizat Balint.
Oltenii au început cu următorul unsprezece: Pigliacelli – Vlădoiu, Papp, Screciu, Vătăjelu – Mateiu, Vînă, Gustavo – Baiaram, Koljic, Ivan. Pe parcurs au intrat: Lazar – Căpățână, Găman, Bancu, Sala, Nistor, Crețu, Roguljic, Cîmpanu, Markovic, Brășfăleanu, Danciu.
Antrenorul juveților a confirmat și achiziția fundașului central Raul Silva. ,,Sperăm să reintre și el cât se poate de repede în efort, pentru că nu poate intra direct la nivelul la care suntem acum cu echipa. Sper ca la ora primului meci oficial să fie apt din toate punctele de vedere. Este un jucător cu o calitate foarte bună și clar evoluează pe un post unde noi aveam nevoie de întăriri“, a declarat principalul din Bănie. Craiova mai are perfectate două amicale în Austria, cu Qarabag (Azerbaidjan), miercuri, de la ora 19.30 și cu Heidenheim (Germania), duminică, de la ora 12.00. Juveții își mai doresc încă două teste până la revenirea în țară.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.