Bălești, FOTO: Cățelușă bătută cu furca!

66
  • Poliția a întocmit dosar penal

Reprezentanții serviciului public Protecția Animalelor, din cadrul Consiliului Județean Gorj, au mers în această seară la Bălești pentru a salva o cățelușă care a fost bătută cu bestialitate de un localnic, cu furca. El a rănit-o grav și în zona ochilor, fiind transportată la clinică pentru a fi îngrijită.: ”Ne-am deplasat în localitatea Bălești, împreună cu Biroul pentru protecția animalelor din cadrul IPJ Gorj, în urma unui apel telefonic cu privire la un exemplar canin care a fost rănit sau schingiuit.

La fața locului s-a constatat că exemplarul canin, femelă, rasă metis, nemicrocipat, prezintă hematom în zona capului, leziuni la nivelul ambilor ochi, urmate de scurgeri sanguine la nivelul acestora, cât și la nas și la gură; ochiul drept prezintă o plagă.

Aceasta a fost transportată către clinica veterinară pentru a se asigura tratamentul și intervențiile de specialitate necesare”, a anunțat șeful serviciului public, Luis Popa. Cățelușa era hrănită de localnici, nu avea stăpân.

Cel vinovat de schingiurea câinelui a fost dus la audieri fiind cercetat în cadrul unui dosar penal.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.