Balcon din Rovinari, în pericol de prăbușire! Pompierii, chemați în ajutor

2833

Pompierii gorjeni au fost solicitați, ieri dimineață, să intervină pentru a înlătura ferestrele unui balcon din orașul Rovinari, care erau în pericol de prăbușire din cauza vântului puternic.
,,Am solicitat sprijinul Pompierilor din cadrul Inspectoratului Județean Pentru Situații de Urgențe «Lt. Col. Dumitru Petrescu» al județului Gorj, pentru înlăturarea unei situații de pericol survenită în urma vântului care a suflat cu putere noaptea trecută. Întregul sistem de închidere al unui balcon situat la etajul 4 al unui bloc risca să se prăbușească în orice moment peste trecători, punându-se în pericol viața acestora. Poliția Locală a orașului Rovinari a delimitat imediat zona, iar la fața locului a ajuns în scurt timp o autospecială de lucru la înălțime, pompierii reușind să înlăture pericolul într-un timp record.
Pe lângă mulțumirile pe care le transmit, atât în nume personal, cât și în numele cetățenilor orașului Rovinari, îi asigur pe reprezentanții ISU Gorj că, potrivit înțelegerii, lucrările la noul sediu al SVSU Rovinari se desfășoară conform graficului, iar în scurt timp vor putea aduce aici autospecialele de intervenție, cât și personalul care le va deservi.
Când totul va fi gata, timpul de reacție în cazul unor situații de urgență va scădea considerabil, iar cetățenii din Rovinari și zonele limitrofe vor beneficia de ajutor profesionist în cazul unor situații limită”, a scris edilul-șef Robert Filip, pe pagina de Facebook a Primăriei Rovinari.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.