Bâlciul de la Godineşti, cea mai veche sărbătoare din Gorj

1353

IMG_1659Atestările documentare în privinţa Bâlciului de la Godineşti plasează manifestările în timp şi spaţiu şi, mai ales din punct de vedere al zonei geografice, undeva în negura veacurilor. Există păreri că Bâlciul de la 1 august, de la Godineşti ar fi apărut odată cu sărbătoarea Sfintei Marie Mare de la Tismana, ca un rezultat al dezvoltării economice a zonei şi ca o consecinţă a principalei ocupaţii a locuitorilor – creşterea vitelor.

La Godineşti, din 1 august soseau din toată zona gospodarii care vroiau să-şi vândă vacile, boii şi, mai ales, caii. Meşteşugarii aduceau şi ei căruţe, hamuri, curele, obiecte din piele şi alte unelte IMG_1654trebuincioase la munca agricolă. Pe 31 iulie 2011 am văzut că asemenea obiceiuri încă se mai poartă. Am văzut tâmplari oferind cozi de coasă bine echilibrate şi uşoare; am văzut însă şi invazia magazinelor second hand, despre care edilii comunei n-aveau nicio vorbă de laudă. Primarul Gheorghe Corbeanu spunea că a tot încercat să le găsească locul, însă, pentru că nu i-a putut tolera în apropierea scenei Festivalului Tineretului, pentru că legea nu le permite amplasarea mărfii second hand în apropierea magazinelor şi chioşcurilor de alimentaţie publică; pentru că proprietarii de animale nu i-a vrut în ruptul capului în apropierea spaţiului unde îşi vând animalele, celor care au adus îmbrăcăminte şi încălţăminte second hand, nu le-a rămas decât posibilitatea alinierii de o parte şi de alta a străzii, IMG_1676spaţiu prolific pentru comerţ. Criza le umple acestor comercianţi buzunarele, deoarece multă lume bună nu se dă în lături să achiziţioneze obiecte vestimentare şi încălţăminte adusă din Vest, purtată gata, dar, desigur, mai de calitate decât chinezismele care ne-au invadat piaţa. Am văzut şi distinse feţe, de doamne şi domniţe, salarizate în domeniul bugetar, căutând cu insistenţă câte ceva mai bun şi mai ieftin, însă, desigur, nemulţumite că fac asemenea operaţiuni în văzul lumii. Sărbătoarea a avut farmecul ei şi din acest punct de vedere.

UNPR a dat cu nuca-n perete

Invitaţii politici ai primarului Gheorghe Corbeanu au fost mulţi, începând cu preşedintele IMG_1694Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, vicepreşedintele Vasile Râbu, deputatul Mugurel Surupăceanu, deputatul Dan Ilie Morega, sosit la orele serii, primarii comunelor limitrofe şi cel al oraşului Baia de Aramă – Ion Şalapa, primarul comunei Glogova şi Rafael Dunărinţu de la Baia de Aramă. Aceştia nu au făcut altceva decât să se integreze în atmosfera de sărbătoare, cea de-a 13- a ediţie a Festivalului Tineretului. O notă discordantă a făcut Marius Vlaicu, care a adus un autocar cu tineri costumaţi la unison în tricouri roşii, cu înscrisuri şi sigle albe ale partidului pe care îl conduce. A crezut că dă lovitura. Dar lumea l-a ignorat, la fel ca şi pe numerosul său grup de tineri, aduşi acolo, desigur, cu cheltuială din municipiul reşedinţă de judeţ. Chestionat asupra intenţiilor sale de politizare a manifestărilor, Vlaicu s-a mai desumflat niţel, precizând că hârtia suportă orice. Tinerii au înţeles că nu-i bine să-i deranjeze pe localnici şi s-au dispersat în mulţime, iar oficialităţile au trecut cu vederea această participare intempestivă marca Vlaicu. Întrebat dacă deputatul Morega a venit la partid, Vlaicu a răspuns fără echivoc: „dacă vine Morega, eu plec!”. Nici nu ar avea cum să rămână, având în vedere stilul de manageriat politic al deputatului.

Sorin Merfu, un organizator discret

Primarul Gheorghe Corbeanu a avut timp să se ocupe de toţi musafirii, dar şi de mersul şnur al evenimentelor culturale, deoarece, între alţii, în echipa sa l-am întâlnit pe Sorin Merfu. În anul 2011 am fost împreună cu actualul secretar al comunei Godineşti, Sorin Merfu, la un curs organizat pentru autorităţile locale, la Craiova, cu tema „Statutul cetăţeanului european”. Am stat împreună în aceeaşi cameră, timp de 4 zile. În cele patru zile, l-am ajutat să încheie recensământul populaţiei din oraşul Baia de Aramă. Acest lucru s-a petrecut într-o noapte, deoarece în restul timpului eram preocupaţi să înţelegem cât mai bine prelegerile lui Sir Ray Pengelli , un scoţian din Southampton, care nu uita să ne premieze zilnic după un meci între două echipe formate ad-hoc dintre cursanţi. În noaptea aceea, Merfu mi-a oferit o sticlă de ţuică de fructe de pădure, fabricată la Negoieşti şi botezată B52. Ţuica era pusă într-un pet de 1,5 litri cu inscripţia Adria. Am luat preţiosul lichid, pe care l-am botezat ţuică ecologică şi i l-am oferit lui Sir Ray Pengelli împreună cu toate detaliile. Şcoţianul care venise la Craiova însoţit de o echipă de tinere scoţience, care aveau ca obiectiv igienizarea Şcolii de Hipoacuzici a luat ţuica şi şi-a cinstit echipa. Vă închipuiţi ce parfum s-a instalat pe holurile Liceului „Gheorghe Chiţu”. Scoţianul s-a interesat cât costă ţuica şi a vrut să cumpere distileria ca să facă o afacere asemănătoare cu producerea wiskyului. Eu şi secretarul Merfu ne-am reamintit întreaga poveste, spre deliciul celorlalţi oameni politici prezenţi la Bâlciul de la Godineşti.

Manifestările în sine

În jurul orelor 16 s-a trecut la desfăşurarea programului cultural. La începutul programului, primarul Gheorghe Corbeanu a împărţit înscrisuri oficiale şi daruri în bani familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Pe scena organizată, cele patru familii au urcat, una câte una, ajutate de oficialii politici. În deschiderea manifestărilor, Ion Călinoiu şi Mugurel Surupăceanu au ţinut câte un discurs scurt, pentru că şi primarul Corbeanu a fost foarte concis. Manifestările culturale l-au avut la timonă pe Ion Ghiţulescu şi la conducerea unei părţi din Ansamblul „Doina Gorjului”, pe dirijorul Marcel Parnica. Preşedintele Ion Călinoiu şi primarul oraşului Baia de Aramă, Rafael Dunărinţu au perfectat un viitor contract pentru un concert al Doinei Gorjului la Baia. După ora 16:30 a început concursul propriu-zis, pentru care s-au pregătit premii în valoare de 3.000 de lei, iar primarul Gheorghe Corbeanu merită toate felicitările fiindcă nu a întrerupt tradiţia, aşa cum s-a întâmplat în alte localităţi. Premiile de la Godineşti au vizat patru secţiuni: solişti vocali, solişti instrumentişti, tarafuri şi dansuri şi au plecat în Gorj şi în Mehedinţi. Premianţii au fost: solişti vocali – Premiul I – Marian Medregoniu, din Baia de Aramă şi Daniela Guran din Băleşti, care a fost desemnată Miss Godineşti; premiul II – Bejinariu Cristian din Târgu-Jiu şi Mărculescu Alexandru din Iezureni; Premiul III – Soreanu Cristina şi Soreanu Adriana din Bumbeşti-Jiu, iar menţiuni au luat: Panduriţa Carmen din Glogova, Piţigoi Bogdan din Godineşti, Mogoşanu Geanina şi Croitoru Cristina din Glogova. La secţiunea solişti instrumentişti: Premiul I l-au primit Răducanu Ion din Negoieşti şi Argint Marian din Godineşti; premiul II – Tudorescu Vasile din Ciuperceni şi Bobilci Ionuţ din Godineşti; premiul III – Musculici Aurel şi naista Bejean Ana-Maria din Ciuperceni. La secţiunea tarafuri a câştigat Casa de Cultură din Godineşti. La secţiunea dansuri, dansatorii din Băleşti. Petrecerile folclorice s-au prelungit până târziu în noapte, spre deliciul participanţilor veniţi din tot Gorjul.

Epilog!

Pe 1 august începe bâlciul vânzării de animale cu celebrele legende de pe Valea Retezului. Autorităţile spun că plasarea bâlciului după manifestările culturale a fost inspirată şi a fost o reuşită. Vremea bună şi condiţiile de week-end au contribuit şi ele la bunul mers al festivalului care, între altele, sudează relaţiile interumane între reprezentanţii politici şi culturali ai Gorjului şi, de ce nu, ai zonei turistice în care trebuie inclusă şi zona comunei Godineşti. Primarul Corbeanu spunea că aşteaptă un sprijin promis de Dana Ilie Morega pentru finalizarea lucrărilor de infrastructură şi a unor obiective edilitare.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here