Bălaşa aşteaptă continuarea sezonului: ,,Cât timp vor fi șanse reale, ne vom gândi la titlu”

1791

Fundaşul central al Universităţii Craiova, Mihai Bălaşa (25 de ani), aşteaptă cu nerăbdare reluarea sezonului. Deocamdată, jucătorii Ştiinţei au revenit la antrenamente, dar lucrurile sunt departe de normalitate. Doljenii se antrenează câte trei, însă apărătorul venit de la FCSB spune că este cu un pas înainte faţă de şedinţele de pregătire prin videoconferinţe.
„Este mai bine decât cu antrenamentele prin videoconferință, pentru că suntem cât de cât organizați. Nu avem voie să intrăm la vestiare, facem duș acasă, venim deja echipați. Am mai văzut colegi, dar nu am vorbit acolo, nu avem voie mai mult de trei. Este greu, dar nu avem ce să facem, trebuie să respectăm ceea ce spun autoritățile pentru ca totul să revină la normal”, a declarat Bălaşa la Oltenia TV.Bălaşa crede că Liga 1 va continua, dar fără spectatori, ceea ce reprezintă un mare minus pentru juveţi. Chiar şi aşa, fundaşul central încă speră la titlu şi a declarat că handicapul de 4 puncte poate fi recuperat.,,Am văzut și ce a declarat domnul Iohannis, eu sunt încrezător că vom juca din nou fotbal, chiar dacă va fi fără spectatori. Va fi ciudat la primul meci, mai ales că venim după o perioadă lungă fără jocuri. Nu ne-am așteptat să stăm așa mult. Cât timp vor fi șanse reale, ne vom gândi la titlu. Mai sunt 8 etape, 4 puncte de recuperat și mai avem două meciuri directe cu ei. Se poate întâmpla orice. De preferat ar fi să devenim campioni înainte de ultima etapă, nu să jucăm meciul decisiv cu CFR pe stadionul ‘Ion Oblemenco’ gol”, a afirmat Bălaşa.Venit la începutul sezonului de la FCSB, fostul jucător al Romei a declarat că s-a acomodat foarte bine în Bănie, unde are o relaţie bună cu fanii. ,,Am fost întâmpinat bine de suporteri, m-am întâlnit cu ei în oraș, m-au salutat, a fost totul ok. Atmosfera este incredibilă, adică știam de când veneam ca adversar”, a spus fotbalistul.Bălaşa este cotat la 950 de mii de euro pe transfermarkt.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here