Bălăeţ vrea terenuri pentru fotbal în Târgu-Jiu

1409

Deşi CSM Târgu Jiu nu are o secţie de fotbal în acest moment, directorul entităţii sportive, Robert Bălăeţ, a declarat că nu este normal ca municipiul Târgu-Jiu să nu aibă o bază sportivă la standarde normale.
Declaraţia fostului director sportiv de la Pandurii a venit în contextul în care antrenorii de fotbal din oraş sunt nemulţumiţi că autorităţile locale şi judeţene nu asigură anumite condiţii şi tinerilor gorjeni care practică acest sport.
Cum micii fotbalişti nu sunt deloc puţini, Robert Bălăeţ a îndemnat oficialităţile gorjene să urmeze exemplul Craiovei, acolo unde există astfel de baze sportive.
,,Toţi merită să fie ajutaţi. La CSM nu avem secţia respectivă, dar pot să vorbesc, să mă bat pentru ei. În Târgu-Jiu nici nu au fost aşa multe stadioane, iar ce a fost s-a cam dus.
Mă gândesc că se pot face baze noi, 100% asta ar fi singura soluţie. Du-te la Preajba, de exemplu, ia 100 de mii de metri pătraţi, fă o bază cu mai multe terenuri, cu loc de cantonament, şi apoi dă-o cui vrei. În alte judeţe s-au făcut.
Cel mai bun exemplu este la Craiova. Acolo s-au făcut trei terenuri mari, cu vestiare. De ce nu se poate şi la Târgu-Jiu?”, a spus Bălăeţ.
Echipele de la CSM Târgu Jiu vor putea folosi gratuit Sala Sporturilor, iar antrenorii de fotbal din judeţ vor facilităţi similare din partea municipalităţii.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here