Bălăeţ insistă pentru secţie de fotbal

1193

Directorul Clubului Sportiv Municipal Târgu-Jiu, Robert Bălăeţ, nu renunţă la ideea de a deschide o secţie de fotbal în cadrul entităţii pe care o conduce. Oficialul de la CSM şi-ar dori ca în prim-plan să fie copiii şi juniori. Oricum, fondurile sunt limitate la clubul municipalităţii, iar soluţia propusă de Bălăeţ pare singura în acest moment. ,,Pe partea cu fotbalul, îmi doresc enorm. Cred că în două săptămâni o să mă deplasez la București, la Federația Română de Fotbal, pentru anumite clarificări și anumite aspecte de legalitate pentru afilierea secției de fotbal a CSM-ului. Sunt anumite probleme în regulament și paragrafe care nu ne permit acest lucru. E posibil să luăm o dispensă și să putem intra și noi măcar la sectorul juvenil, la copii și juniori. Mai multe nu ne permitem la această oră pentru că nu avem nici banii necesari. Rămâne de văzut ce răspunsuri vom primi de la Federația Română de Fotbal”, a declarat Bălăeţ.Consiliul Local Târgu-Jiu încă se află în Adunarea Generală a Acţionarilor de la Pandurii Lignitul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here