Badea aplaudă renaşterea Universităţii: “Este o încununare a muncii de şase ani”

121

Directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, Pavel Badea, este mulţumit că proiectul de renaştere a fotbalului craiovean, la care a aderat acum ceva vreme, a dat roade. Badea a fost, alături de Corneliu Stroe, creatorul Craiovei Maxima, unul dintre oamenii care au susţinut necesitatea redeschiderii secţiei de fotbal din cadrul CSU Craiova, iar cei mai mulţi dintre suporteri au revenit lângă formaţia alb-albastră. Universitatea a câştigat cupa anul trecut, iar fostul mijlocaş al doljenilor crede că performanţa poate fi repetată şi anul acesta. Mai mult, dacă jucătorii vor da dovadă de dăruire şi concentrare, Craiova s-ar putea bate şi pentru campionat. “Avem un grup echilibrat şi puternic şi poate să meargă pe ambele fronturi. Sunt 15-16 jucători care pot fi introduşi ca titulari în orice moment, deci este o concurenţă bună pe posturi. Faptul că vorbim acum de event este o confirmare a seriozităţii acestui proiect, a seriozităţii grupului, a managementului, deci vorbim despre o încununare a muncii de şase ani“, a declarat Pavel Badea pentru gds.ro. Directorul de la CSU Craiova a lăudat şi aducerea lui Andrei Cristea în Bănie, un atacant experimentat care o poate ajuta pe Universitatea să-şi îndeplinească obiectivele. “Apreciez transferul lui Andrei Cristea. Din punctul meu de vedere, este un jucător foarte inteligent şi am încredere mare că va reuşi să se impună aici, chiar dacă are 34 de ani. Ştiu că suporterii se aşteptau şi la alte transferuri, dar în momentul ăsta cred că avem un grup echilibrat şi resursa financiară este extrem de importantă în această perioadă de incertitudine economică. Probabil că patronul nu a vrut să rişte unitatea grupului prin aducerea mai multor jucători, care în mod normal trebuie să fie foarte scumpi ca să fie cu adevărat certitudini. Mai mult ca sigur că s-a consultat cu cei din jurul său şi a considerat că grupul actual poate face faţă cerinţelor şi obiectivelor pe care şi le-a propus pentru acest campionat. Vom vedea la finalul sezonului dacă a avut dreptate sau nu“, a afirmat Badea.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here