BACALAUREAT 2014: Tot ceea ce trebuie să ştii despre examenul din acest an.

271

Examenul de bacalaureat începe marţi cu proba orală la limba română, probele scrise vor avea loc în perioada 30 iunie – 4 iulie, iar REZULTATELE FINALE vor fi afişate în 11 iulie.

Examenul de bacalaureat din 2014 va fi susţinut la aceleaşi probe ca şi în anii precedenţi.

Potrivit calendarului pentru examenul de bacalaureat, candidaţii susţin:

– în 10-12 iunie – proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
– în 11-13 iunie – proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale);
– în 16-20 iunie – proba de evaluare a competenţelor digitale;
– în 23-27 iunie – proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal;
– în 30 iunie – probă scrisă la limba şi literatura română (comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările);
– în 1 iulie – proba scrisă la limba şi literatura maternă (comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale);
– în 2 iulie – proba obligatorie profilului şi specializării, respectiv: matematică – pentru profilul real din filiera teoretică, pentru toate profilurile din filiera tehnologică şi pentru profilul militar şi profilul pedagogic, specializarea învăţători-educatoare, din filiera vocaţională; istorie – pentru profilul umanist din filiera teoretică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională;
– în 4 iulie – proba scrisă la alegere a profilului şi specializării; candidaţii pot opta, în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmate, pentru una dintre disciplinele cuprinse în următoarele două grupe: fizică, chimie, biologie sau informatică (pentru profilul real din filiera teoretică, pentru profilul tehnic şi profilul resurse naturale şi protecţia mediului din filiera tehnologică şi pentru profilul militar din filiera vocaţională); geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie (pentru profilul umanist din filiera teoretică, pentru profilul servicii din filiera tehnologică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională);
– în 7 iulie – afişarea rezultatelor (până la ora 12.00) şi depunerea contestaţiilor (între orele 12.00 şi 16.00); în 8-10 iulie vor fi soluţionate contestaţiile;
– în 11 iulie – vor fi afişate REZULTATELE FINALE la prima sesiune a examenului de bacalaureat.

A doua sesiune a examenului de bacalaureat din 2014 va avea loc în perioada 18-29 august, în 4 septembrie fiind programată afişarea rezultatelor finale.

La probele orale de limba română şi limba maternă, subiectele cuprind texte literare şi nonliterare şi trebuie să aibă un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute.

Candidaţii vor intra în sălile de examen la orele la care au fost programaţi. Aceştia vor extrage câte un bilet şi vor primi hârtie ştampilată pentru ciornă. Pentru elaborarea răspunsurilor se acordă fiecărui candidat câte 15 minute, iar pentru susţinerea acestora în faţa comisiei, câte10-15 minute.

Rezultatele obţinute de candidaţi la probele orale nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă.
Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here