Un rezumat al negocierilor care au avut loc astăzi, între șefii CEO și liderii sindicatelor, arată că părțile nu s-au înțeles în mai multe privințe. În principal, sunt divergențe legate de plățile compensatorii în caz de concedieri colective, dar și în cazul concedierilor individuale care vor avea loc după o reorganizare pe care o anunță șefimea din CEO, încă de anul trecut. De asemenea, sunt probleme legate și de modul în care să fie majorate salariile.
Negocieri:
– Administratia a solicitat încheierea unui CCM pe perioada unui an de zile, solicitare declinată de reprezentanții salariaților în comisia de negociere.
Reprezentanții salariaților au solicitat ca măsura de protecție în cazul aplicării unui program de concediere colectivă, un număr de 40 salarii medii brute pe companie- administrație a refuzat solicitarea și a oferit 12 salarii medii brute- rămâne în divergență;
– 150 lei/brut/salariat – fond avansare/promovare – reprezentanții salariaților au solicitat o sumă mai mare, ajungând intr-un final la un consens având ca valoare 200 lei/brut/salariat – solicitarea fiind declinată de administrație – rămâne în divergență;
– Administrația a solicitat eliminarea art. 205/1 care prevede majorarea salariului de baza brut, cu diferența dintre salariul minim în plată și salariul minim stabilit prin acte normative- reprezentanții salariaților au solicitat modificarea art 205/1 prin care s-a solicitat actualizarea salariilor în fiecare an cu rata inflației, solicitare declinată de administrație – rămâne în divergență;
– Administrația a solicitat eliminarea salariilor acordate în cazul concedierii individuale, solicitând acordarea unui singur salariu în cazul reorganizării companiei – reprezentanții salariaților au solicitat menținerea în continuare a măsurilor de protecție în cazul concedierii individuale – rămâne în divergență.