Oricât și-ar fi dorit să înoate fără oprire pe parcursul a trei zile, Avram Iancu a fost nevoit duminică seara să abandoneze cursa la finalul căreia spera să realizeze un nou record mondial. Bibliotecarul din Valea Jiului a fost scos din apă de comisia care monitoriza evoluția sa, din cauza unei furtuni puternice care s-a abătut peste Ungaria. Polisportivul din Petroșani voia să mai stea în apă, dar cei care răspund pentru siguranța sa i-au cerut insistent să urce în barca aflată în apropierea sa, lucru pe care în cele din urmă acesta l-a și făcut. Din păcate, cele circa zece ore petrecute în apă au devenit doar un fel de antrenament, un prim contact al acestuia cu lacul pe care își propusese să îl cucerească în această vară. Încă de dimineață, înainte de a intra în apă, membrii comisiei tehnice i-au cerut lui Avram Iancu să schimbe locul de începere a cursei. Și asta tot din cauza vremii care la acel moment încă părea favorabilă. Ulterior, lucrurile s-au complicat din punct de vedere meteo și așa s-a ajuns la decizia de scoatere a sportivului din apă. Avram Iancu nu a fost încântat deloc de idee, mai ales că s-a antrenat intens în ultimele luni pentru acest efort. Deocamdată, el nu a anunțat dacă va mai intra în Balaton sau nu în perioada următoare. Sigur este că își propusese să traverseze lacul înot de două ori pe parcursul a 72 de ore. Actualul record este de 67 de ore și 16 minute, iar doborârea acestui timp de către Avram Iancu era ocazia perfectă pentru a dedica reușita direct Nadiei Comăneci, care a obținut primul 10 din istoria gimnasticii în urmă cu 45 de ani. Se întâmpla într-o zi de 18 iulie, zi în care și Avram Iancu s-a aventurat în apa Balatonului, dar doar pentru mult mai puțin timp decât își propusese. Ambițios cum este, e foarte posibil ca acesta să anunțe în curând o revenire a sa în apă pentru a-și atinge obiectivul măreț pe care și l-a propus.
Gelu Ionescu