Avram Iancu, în trecere prin Gorj pe drumul spre Marea Neagră și Cercul Polar

713

Bibliotecarul din Valea Jiului, Avram Iancu, cel care a reușit să traverseze înot fără costum de protecție atât Canalul Mânecii, cât și lungimea fluviului Dunărea, a fost ieri, și azi, pe raza județului Gorj, după ce, marți dimineață, a pornit într-o călătorie inedită spre Marea Neagră. În luna martie vrea să participe, din nou, la Ultramaratonul Arctic 6633, iar pentru asta a decis să plece din Petroșani spre Constanța, distanța dintre cele două orașe fiind apropiată de cea pe care va trebui să o parcurgă la Cercul Polar. Ieri după-amiază, acesta a trecut de Mănăstirea Lainici, a ajuns la Bumbești Jiu, iar aseară se apropia de Târgu-Jiu. Iancu spune însă că nu va dormi în locuri special amenajate, ci va folosi un cort în câmp deschis, exact cum trebuie să procedeze la ultramaraton, el având toate șansele ca, în acest ritm, azi să iasă din județul Gorj și să își continue călătoria mai departe spre litoral. “Pe hartă am văzut că distanțele sunt asemănătoare și am decis să fac o incursiune în minunata noastră Românie de la Petroșani spre Marea Neagră pe care am traversat-o înot, anul trecut, de la Sulina până la Istanbul. Mi-am autoimpus parcurgerea distanței în 9 zile, așa cum este la ultramaraton. Voi dormi doar afară, în sacul de dormit. E o încercare grea chiar și în condițiile de la noi. De la Pitești la București și mai departe spre Constanța nu am mai fost pe drumurile vechi, iar acum am șansa să iau la picior jumătate din țară. E un test din toate punctele de vedere. La 6633 îmi doresc să termin cursa, să termin ce nu am încheiat anul trecut”, afirmă Iancu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here