Avorturile şi avortonii politici

148

foto predo 2Fără a face vreo referire la diversele religii ale semenilor noştri care interzic avorturile încercăm a ne opri niţel asupra acestora. În fond, nu ascundem dificultatea găsirii şi alegerii unui aforism pe această temă.

Nici spusa lui Eschil: „Cel ce loveşte va fi lovit, cel ce ucide va ispăşi” ori una cu bătaie lungă – valabilă şi privind educaţia creştină sau, fără intenţie de banalizare a subiectului, cu referire la educaţia sexuală, ambele nebăgate în seamă de şcoala şi societatea românească, dar şi de lumea politichiei – aparţinând lui Mihai Eminescu: „E în zadar să vorbeşti celui ce nu vrea să te asculte”, deşi au cuprindere şi geniu, nu ne-au părut prea concludente. Avortul este substantiv neutru, cu pluralul avorturi. Iar avortonul e tot substantiv, dar masculin. De unde se vede că avortonii politici, bizar, n-ar avea printre ei şi femei. Cu toate că, ştim bine, situaţia nu-i chiar aşa. Dar, mă rog, am consultat doar DOOM, scos de Academia Română, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007. Dacă România acestor ani a ajuns campioana Uniunii Europene la avorturi şi deţine locul al treilea la nivel mondial, de vină nu sunt numai actualii guvernanţi, ci şi mai toate guvernele postdecembriste. Să afli din gura altora despre sărăcia ţării tale nu-i o bucurie. Şi totuşi, EUROSTAT dă nişte cifre zdrobitoare: 33% dintre români trăiesc în sărăcie lucie şi întâmpină cumplite privaţiuni materiale; la 100 de naşteri revin 60 de avorturi, iar numărul întreruperilor de sarcină la adolescente este de 11% din totalul avorturilor. Dacă anual au loc aproximativ 150.000 de avorturi la cerere, numai între 1994-2008 în România au fost efectuate 4.056.000 avorturi. Şi ne mai minunăm că populaţia ţării noastre scade tot timpul, în vreme ce numărul de avorturi este în creştere alarmantă. Luându-ne după cifrele şi rapoartele EUROSTAT, doar în Germania, Italia, Danemarca şi Finlanda se înregistrează o scădere a numărului de avorturi, pe când în restul ţărilor Uniunii Europene acest număr continuă să crească. Pe lângă absenţa unei educaţii sexuale la tinerele fete, de vină e mai ales sărăcia. Şi, culmea, în România sărăcia e mai mare în rândul tinerilor – adolescente şi adolescenţi, vinovaţi în egală măsură -, decât în rândul pensionarilor. Pensionari care sunt scutiţi, ca iertaţi de vârstă şi de Domnul, dar şi cu nevoi materiale mai mici. În plus, la nivelul regiunilor cele mai sărace din UE, Regiunea Sud – Vest Oltenia, cu un grad ridicat de sărăcie – circa 36% – adică judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea sunt printre cele mai sărace regiuni din Uniunea Europeană. Cu parlamentari aleşi aiurea, după legi proaste şi fără un vot uninominal pur –aşa cum solicită Opoziţia -, cu siguranţă că vom mai avea şi pe viitor miniştri de umplutură. În ultimii 22 de ani, lumea politichiei româneşti fu plină de avortoni politici şi, dacă nu vom avea parte de vot uninominal curat, nici nu vedem şanse de a scăpa de aceştia. La ce ne putem aştepta din partea unui Parlament ce mimează gândirea, continuând harţa dintre Putere şi Opoziţie, fără a avea guvernări interesate de creşteri economice reale, creare de noi locuri de muncă, investiţii corecte în Educaţie şi Sănătate. Că de o lege normală a avorturilor nici nu mai vorbim. Prin alte părţi civilizate, ale UE, există aşa ceva. Pe acolo, dacă femeia hotărăşte să recurgă la avort, cum e de pildă în Franţa, i se dă o săptămână de reflectare, timp în care este consiliată de un psiholog. Ori la noi, lipseşte legea avorturilor, lipsesc psihologii, profesorii diriginţi sunt lamentabili şi prost plătiţi, preoţii şi profesorii de religie nu se implică suficient. Iar părinţii se zbat sub greutăţile vieţii de zi cu zi, neglijând şi ei educaţia părintească.

P.S. Demisiile din PDL continuă, precum o hemoragie. Fie şi portocalie. Iar în Marele Paris se va opta, se pare, pentru un preşedinte de stânga. Aviz chiriaşului fără chirie de la Cotroceni, din Micul Paris!

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here