Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situația elevilor Școlii Gimnaziale Mușetești care au repetat Evaluarea Națională

567

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situația elevilor Școlii Gimnaziale Mușetești, cărora le-au fost redactate greșit subiectele la Evaluarea Națională. Cotidianul Gorjeanul a publicat de altfel articolul intitulat ,,Elevii Şcolii Gimnaziele Muşeteşti, de batjocura comisiei de examinare! Au încurcat subiectele la Evaluarea Naţională, dar comisia i-a lăsat pe elevi trei ore să rezolve variantele greşite”, în care a relatat faptul că ,,Simularea Evaluării Naționale la limba română, susținută de elevii claselor a VII-a și a VIII-a din comuna Mușetești, a fost o batjocură la adresa școlarilor, care au primit subiectele încurcate de către secretarul școlii, spun revoltați părinți ai copiilor. Subiectele greșite, în mod hilar, au fost acceptate fără rețineri de directorul unității de învățământ și de comisia de examinare. Cazul a intrat în atenția Inspectoratului Școlar Județean Gorj, membrii comisiei fiind pasibili de o interdicție, pe o perioadă cuprinsă între 2-5 ani, care îi împiedică să mai facă parte dintr-un astfelde organism. Prejudiciul, suferit de elevii puși să susțină însă timp de șase ore același examen, nu îl mai repară nimeni”.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here