Avocat “fals”, scăpat de condamnare

105

Vești bune a primit de la instanță la sfârșitul săptămânii trecute un gorjean din Crasna care, în primăvară, fusese condamnat la 7 luni de închisoare cu suspendare, pentru că s-ar fi dat avocat și nu ar fi fost. Gheorghe Rădescu susținea încă de atunci că este o condamnare nedreaptă care i-a fost aplicată, iar acum pare să fi reușit să convingă Curtea de Apel Craiova de acest lucru. Magistrații din Bănie au anulat sentința Judecătoriei Novaci de condamnare a inculpatului și au dispus sancționarea acestuia doar cu un avertisment.
Avocatul nu a negat niciodată că nu a fost membru în Baroul lui Pompiliu Bota, considerat ilegal. Problemele sale au apărut în momentul în care își apăra un client în timpul unor audieri, procurorul de caz punându-i în vedere că nu are calitatea de avocat pentru că nu este membru al unui barou legal. În cele din urmă, Rădescu pare să fi găsit argumentele necesare pentru a-i convinge pe judecătorii craioveni de nevinovăția sa, el obținând o sentință prin care este obligat doar la plata unor cheltuieli judiciare către stat. Verdictul este definitiv, deși, în primăvară, magistrații din Novaci erau convinși de vinovăția acestuia.
“Instanța constată că fapta inculpatului Rădescu Gheorghe, constând în aceea că în dățile de 07.11.2015 și 13.11.2015, a desfășurat, fără a avea calitatea de avocat înscris în tabloul avocaților al vreunui barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, activități specifice profesiei de avocat (…) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități,(…)(2 acte materiale). În drept, fapta săvârșită de inculpatul Rădescu Gheorghe, constând în aceea că la data de 26.10.2015, a întocmit împuternicirea avocațială nr. 16 (…)folosind fără drept denumirile “Baroul Gorj” și “Uniunea Națională a Barourilor din România”, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosirea fără drept a denumirilor “Barou” și “Uniunea Națională a Barourilor din România»”, se arată în motivarea sentinței de condamnare a avocatului la Judecătoria Novaci.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here