Aviz profesorilor, Se pot înscrie la Definitivat până pe 18 octombrie

1065

Profesorii debutanți care doresc să-și continue cariera în sistemul de învățământ se pot înscrie la examenul Definitivat 2020 până pe 18 octombrie 2019. Proba scrisă se desfășoară pe 22 iulie 2020.

Ordinul care stabilește Calendarul de definitivat în anul școlar 2019 – 2020 a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit acestuia, inspecțiile de specialitate au loc până în luna mai, iar examenul de definitivat 2020 se desfășoară pe 22 iulie 2020. Definitivatul este examenul care le dă candidaților promovați dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Cei care nu trec examenul de definitivat pot să fie angajați în învățământ doar pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant. Persoanele care au picat examenul se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susținerii examenului, a stagiului de practică de un an școlar, potrivit edupedu.ro.
Profesorii care promovează examenul de definitivat depășesc stadiul de debutant în învățământ și pot evolua în carieră prin obținerea gradelor didactice: gradul didactic II și gradul didactic I.
Pentru a fi declarat promovat la definitivat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8. Aceasta se calculează ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen.

Calendar Definitivat 2020
Până la 18 octombrie 2019: înscrierea candidaților la școli
18 octombrie – 4 noiembrie 2019: transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar, verificarea și avizarea acestora; înștiințarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere până la 29 mai 2020: efectuarea inspecțiilor de specialitate
2 – 15 iunie 2020: completarea dosarelor și validarea datelor de înscriere existente în aplicația electronică
22 iulie 2020: proba scrisă Definitivat 2020
29 iulie 2020: afișarea rezultatelor
29 – 30 iulie 2020: înregistrarea contestațiilor
30 iulie – 4 august 2020: soluționarea contestațiilor
4 august 2020: afișarea rezultatelor finale
4-7 august 2020: transmiterea la Ministerul Educației Naționale a tabelelor nominale cu candidații admiși
7-14 august 2020: validarea rezultatelor examenului de definitivat 2020 prin ordin al ministrului Educației
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.