Aviz pescarilor! Jiul, populat cu o specie de pește nemaintâlnită de 50 de ani

17211

“Pentru pescarii din Gorj este o zi importantă! Apele Jiului vor fi populate cu o specie dispărută din zona noastră de peste 50 de ani. Datorită lucrărilor de sistematizare și canalizare a Jiului în perioada comunistă, dar și după, apele noastre au pierdut multe specii de pești locale. Acestea fie au dispărut, fie au fost distruse de răpitori sau alte specii invazive. De câțiva ani, un grup de ingineri piscicoli din cadrul Facultății de Acvacultură și Piscicultură Timișoara se ocupă cu repopularea habitatelor distruse introducând aceste specii nobile.
Astăzi, 29 mai 2020, în apele Jiului vor intra 3.000 de puieți din specia avat, specie dispărută în urmă cu peste 50 ani datorită suspensiilor de cărbune venite pe apă din Valea Jiului.
Populările au loc în mai multe locații din România, iar AJVPS Gorj a fost selectată pentru această populare datorită faptului că apele sunt în continuă refacere și sunt păzite”, a anunțat Claudiu Fiu, vicepreședinte AJVPS Gorj.
Avatul este un pește din specia ciprinidelor, pașnic la tinerețe, dar odată cu înaintarea în vârstă, devine răpitor. Poate ajunge la greutăți de 8-10 kg și are o carne foarte apreciată. Rolul său este foarte important datorită faptului că selectează și vânează peștii răniți/bolnavi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here