Aviatorul BRÂNZAN GHEORGHE

1654

S-a născut în Comuna Bălăneşti, satul Voiteşti, judeţul Gorj, la data de 13 octombrie 1900, din părinţii Ioan şi Dumitra. A avut un fiu, cu numele Mihai, născut în anul 1940.
Ca studii, a avut şcoala primară de patru clase absolvite în satul natal, Școala de subofiţeri Infanterie-Braşov, Școala de Pilotaj Bucureşti, Şcoala de foto-aeriană şi de gaze-Bucureşti.
De la vârsta de 11 ani, când a absolvit şcoala primară, a participat la activitatea gospodărească pe lângă părinți, până la chemarea sub arme ca recrut.
În ziua de 15 martie 1922 este încorporat ca soldat recrut, pentru ca în luna noiembrie a aceluiași an să avanseze la gradul de caporal şi ca sergent, la 13 iulie 1923, aflându-se în Școala de subofiţeri de infanterie de la Braşov.
La 15 martie 1924 este avansat la gradul de sergent instructor, ca un an mai târziu să fie avansat la gradul de Plutonier încadrat la regimentul 1 Vânători Regele Ferdinand I.
Această unitate, avându-1 apreciat ca un element foarte bun, îl propune la ridicarea în grad şi îl trimite la Centrul Instrucţiei Aviaţie în data de 7 noiembrie 1927, cu Ord. de Zi nr. 1415/1928.
La data de 1 noiembrie 1928 este însumat ca elev pilot cu gradul de plutonier….
Se orientează uşor şi repede, perfect, şi i se poate încredința orice fel de misiune de recunoaştere şi bombardament.
A luat parte la manevrele Diviziei a XIII-a, în luna octombrie 1932, şi rămâne încadrat în corpul subofiţerilor navigaţi în anul 1933, iar în 12 mai 1934 este ridicat la gradul adjutant aviator şef, cu Ordinul de Zi nr. 28/1934.
La 13 octombrie 1934 participă la manevrele regale, iar din data de 1 ianuarie 1935 este încadrat ca personal navigant cu gradul de adj. av. şef la Flotila II Bombardament escadrila 1 Bombardament.
În luna octombrie 1936 este încadrat la escadrila 3 bombardament şi se antrenează pe avioanele de bombardament poloneze Bloch-210.
În 1939, după 10 ani de activitate după absolvirea şcolii de pilotaj, totalizează 530 ore de zbor.
La 1 aprilie 1937 este repartizat la flotila 1. Bombardament Braşov ca personal navigant şi de aici detaşat la Buzău pentru şcoala de instructori, fiind repartizat la Escadrila IV Bombardament, iar din 25 octombrie 1938 rămâne şeful serviciului Gaze, până la 9 august 1939, când este trimis în Anglia pentru o specializare, de unde când se întoarce este detaşat la Grupa 1 Bombardament Buzău.
În 26 iunie 1940 este mobilizat la Flotila II Bombardament unde depune Jurământul pentru ţară şi rege, ca un an mai târziu să intre în armata de operaţiuni ca personal navigant la Escadrila 21 din Flotaţia II Bombardament, de la data de 1 iunie 1941 până la 22 oct. 1941.
Participă la campania din Est şi este caracterizat ca pilot vechi de bombardament, de zi şi de noapte, pe avionul Savoia Marcheti M-79, şi multă experienţă în misiuni grele.
În această campanie are comandant la Flotila II Bombardament pe comandorul aviator Cristescu Ion.
La 9 septembrie 1941, orele 16,00, o patrulă cu trei avioane Savoia Jumo din Escadrila 71 Bd. şi o patrulă din Escadrila 72. Bd. au misiunea de a bombarda gara Odessa. Nu s-a întors de aici avionul Nr. 9 dn Esc. 71, pilotat de Brânzan Gheorghe cu obs. Stroian, mec. Balmariuc, Lepădatu şi Ionescu Dumitru, militarilor. La fel nici avionul Nr. 8, pilotat de Anitoaia.
Avionul 9, cu foc la bord, a reuşit să aterizeze forţat şi, cu un alt avion, la 4 septembrie au ajuns la Tecuci. O parte din ei, iar Brânzan Gheorghe și mecanicul au ajuns la Tighina cu bine. Cu această misiune se omologhează doborârea unui avion de vânătoare sovietic, de către echipajul Brânzan. Cu O.Z. 35/1941 Brânzan Gheorghe este decorat cu Corona României, cu panglică de Virtute Militară.
În acel an, 1942, avea 28 de misiuni la inamic și totalizează 92 de ore de zbor în misiunile de război la inamic și 820 de ore de zbor de la breveta ca pilot militar.
În 1944, din luna iulie, apare în Flotila 2 Bd. Grup. 2. Bd., ca pilot cu grad de ofițer de echipaj, și execută exerciții de bombardamente. În exercițiul din data de 21 iulie 1944, avionul cade și întreg echipajul moare sub dărâmăturile avionului. Este înmormântat cu slujbă religioasă în cimitirul de la Piena, județul Ialomița.
Aviatorul Brânzan Gheorghe este decorat cu: Bărbăție și Credință, clasa a II-a cu Spade, Virtutea Aeronautică cu spade, clasa Crucea de aur și Crucea de fier germană, clasa a II-a.

Aviatorul BORHOTEA ION

Pilotul militar de vânătoare Borhotea Ion este fiul lui Anica Borhotea din Comuna Bălăneşti Gorj, venit pe lume în anul 1922.
Face parte din principalele Grupuri de Vânătoare Grupul 7 şi 9 Vânătoare, după reorganizare, după întoarcerea de la Tiraspol. Zbura pe avionul IAR80 şi avionul IAR81, apio este instruit pe avionul MEI 09G de către Lt. av. German Lipfert, asul cu peste 200 de misiuni.
În Escadrila 47 aviatorul Borhotea Ion are colegi pe Senchea, Nicoară, Economu, Lungulescu, Mucenica, Bochozer şi alţii iar comandant pe Cpt. av. Popescu Ciocănel.
Încă din Aprilie 1944, până în 18 August 1944, participă cu unitatea sa la apărarea teritorială, iar în ziua de 24 Aprilie 1944 participă la doborârea unui Liberator lână Valea Meilor-Prahova.
În tot acest timp, av. Borhotea Ion participă la peste 30 de misiuni pentru apărarea teritorială. A aplicat în luptele aeriene, metode germană Lutzow, cu atacul de jos în sus, la atacurile bombardamentelor americane ce veneau însoţite de Lightinguri. De asemenea, şi metoda de atac după instructajul făcut de av. Horia Agarici, după macheta avionului Liberator, arătând punctele vulnerabile şi poziţia unghiurilor de atac a vânătorului de bombardiere. Trece prin mai multe escadrile şi are comandanţi pe Cpt. av. Popescu Ciocănel, Duşescu Hariton şi alţii.
Participă şi la misiuni după planul de atac în stea denumit Stemflug, alături de alte trei formaţii.
Din luna Iunie se mută cu unitatea la Boteni. În 24 Iunie 1944, când intrau în ţară 500 bombardiere Liberator şi Fortiers B-17 şi 24 spre Ploieşti, deasupra lor şi a Mustangurilor, participă la înfruntare, vânătorii din Grupul 7 Vt. Escadrila 58, vânătorii Ciutac, Stinghe, Brâncoveanu, Stelică, Dicezare şi adjutantul Borbotea Ion, care cu toţi o atacă, dar nu pot face faţă colosului. Continuă participarea în activitate până la terminarea campaniei din Vest, cunoscându-se participarea lor la oprirea unei coloane inamice în datele de 13 şi 15 Septembrie 1944.
Participă, de asemeni, în formaţii conduse de ofiţerul Opris şi Ciutac, la Nord de Kremnice la oprirea coloanelor de la Doi şi Turcec, la 3 Aprilie 1945. Participă şi la cele două misiuni de eliberare a oraşului Kremnice şi mai departe, până la terminarea războiului.
În 1945 este încadrat în acel Decret de deblocare şi dat afară din cadrele armatei în care era încadrat, încă din 1942, când devenise pilot de vânătoare la centrul de la Zilistea-Buzău.
În ultimul timp reuşeşte să intre în cadrul Aviasan-ului şi într-o misiune din cele des făcute, dintr-o defecţiune pornită la motorul avionului, intră într-o cablu aerian şi îl răpune moartea la 43 de ani ai săi, în ziua de 18 Mai 1965. Este înmormântat în cimitirul din Târgu Jiu.
Articole scrise de Grigore Haidău
Text preluat din cartea „Eroii aviatori gorjeni” de A. Becherete

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here