“Avertismentele” lui Caragea pentru șefii Primăriei Târgu-Jiu

333

Fotografii cu fosta instalație de nocturnă folosită pe vechiul stadion municipal, precum și cu o parte din scaunele pe care luau loc spectatorii în timpul meciurilor celor de la Pandurii au fost postate de Viorel Caragea pe pagina sa de Facebook cu un mesaj care ar trebui să îi pună pe gânduri pe actualii șefi ai Primăriei Târgu-Jiu. Fostul candidat independent le cere edililor orașului să comunice informații despre valoarea nocturnei și a scaunelor care stau aruncate aiurea. De asemenea, Caragea îl atenționează pe șeful Direcției de Patrimoniu, Marian Rotaru, să “pună pe hârtie” neregulile pe care le constată pentru că, în caz contrar i se vor sparge lui în cap. “Domnule primar «fericit» puteți să comunicați suporterilor nefericiți valoarea neamortizată a acestor tribune și a nocturnei? Marian Rotaru de la Patrimoniu este cel care a fost pus în situația să gestioneze o situație juridică neclară a patrimoniului primăriei de la stadion. Atenție Mariane la oamenii pe care îi plătești să aibă grijă de terenurile de fotbal care nu aparțin primăriei, precum și apa și curentul folosite pentru irigații. Ai fost primar, pune pe hârtie neregulile făcute de alții sau ți se vor sparge ție în cap! Baftă!”, a scris Caragea pe contul său de Facebook.
Fostul șef al IPJ Gorj a formulat sfaturile respective, după ce, cu câteva ore înainte, le ceruse primarilor din Târgu-Jiu, Motru și Rovinari să verifice “legalitatea” bazelor sportive din aceste orașe de către clubul Pandurii. Clubul a perfectat în trecut diverse înțelegeri cu autoritățile locale din orașele menționate și s-a implicat în modernizarea terenurilor de fotbal, stadionul de la Motru urmând să fie chiar folosit în Liga a II-a de Pandurii. Caragea crede că e nevoie de explicații din partea șefilor celor trei administrații locale. “Pentru primarul «fericit» al unui oraș cu oameni nefericiți în lipsa sportului de performanță! În această perioadă există unele persoane care se dau deținătorii bazelor sportive din Târgu-Jiu, Motru și Rovinari. Rog pe domnul primar Marcel Laurențiu Romanescu și pe ceilalți doi primari să dispună verificări cu privire la legalitatea folosirii și modernizării acestor baze de către clubul Pandurii și să le prezinte public tuturor cetățenilor. Cel care dorește folosirea gratuită a bazei trebuie să înțeleagă că perioada dezinformării intereselor de grup s-a terminat. Consiliul Local Târgu-Jiu trebuie să își intre în atribuții și să înțeleagă că stadionul a fost construit pentru cetățeni de către CNI. Domnul Romanescu trebuie să verifice ce cheltuieli materiale pentru întreținerea terenurilor s-au făcut, de către cine și să le facă publice. Îi reamintesc că i-am cerut și săptămâna trecută ca Poliția Locală să verifice dacă pentru terenul doi exista autorizație în această perioadă”, a mai scris Caragea pe contul său de Facebook, primarul Marcel Romanescu neputând fi contactat pentru un punct de vedere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here