Avertisment PSD pentru ALDE Gorj! Dian îl apără pe consilierul Lădaru

483

În cadrul unei conferințe de presă a PSD Gorj, purtătorul de cuvânt al organizației, Anca Bordușanu, a menționat, ieri, că Eduard Lădaru de la ALDE trebuie să respecte protocolul dintre cele două partide la nivelul municipiului, știut fiind că alesul municipal critică PSD în toate ședințele de CL Târgu-Jiu. Dacă lui Lădaru i se vor permite aceste atacuri, vinovat de asta va fi doar liderul Dian Popescu, a specificat Bordușanu.

„Dezaprobăm ieşirile repetate ale consilierului municipal Eduard Lădaru, pe care le are în fiecare şedinţă publică de Consiliu Local, aducând jigniri directorilor instituţiilor aflate în subordinea primăriei. Considerăm că are un comportament care nu-l onorează. Îi atragem atenţia domnului Eduard Lădaru că este membru al unui partid, care se află în alianţă cu PSD. Noi, PSD, suntem un partid serios şi ne respectăm aliaţii. Avem aceeaşi rugăminte ca şi Eduard Lădaru să respecte această alianţă la nivelul municipiului Târgu-Jiu. În cazul în care conducerea ALDE Gorj, preşedintele ALDE Gorj, nu va ieşi public să se dezică de comportamentul pe care îl are consilierul municipal, înţelegem că agreează o astfel de atitudine şi îl încurajează să aibă astfel de ieşiri”, a spus Anca Borduşanu.
Aceasta a mai menţionat că, în perioada următoare, se vor purta discuţii între conducerea ALDE Gorj şi cea a PSD Gorj pentru a „creiona mai departe o alianţă, o colaborare între aceste două partide, o colaborare pe care noi sperăm să o facem funcţională la nivelul municipiului, în aşa fel încât în perioada următoare să putem duce campanii civilizate”.

Dian dă vina pe Popescu!
Dian Popescu, copreședinte al ALDE Gorj, a replicat la cele declarate de purtătorul de cuvânt al PSD, luându-i apărarea consilierului Lădaru. ,,Acesta nu a făcut decât o declaraţie vizavi de directorii direcţiilor subordonate primăriei, respectiv Servicii Comunale şi Poliţia Locală. L-am întrebat de ce, că suntem în alianţă, dar după aceea am văzut declaraţiile. Actualul primar PSD, Aurel Popescu, a declarat că directorii din subordine nu-l ascultă şi atunci Eduard Lădaru a făcut declaraţia, susţinând ce a spus Aurel Popescu. Practic, declaraţia împotriva directorilor a făcut-o Aurel Popescu. Acum de ce se spală pe mâini pentru că nu se înţeleg între ei, aruncând-o pe domnul Lădaru? Când domnul Lădaru face anumite declaraţii, am luat cunoştinţă de ele, a înţeles că suntem în alianţă, dar acum nu este cazul”, a afirmat Dian Popescu.

În cadrul conferinței s-a anunțat și faptul că Aurel Popescu își va depune candidatura pentru parțiale, joi, la Circumscripția Electorală nr.17 Târgu-Jiu. PSD Gorj a stabilit, de asemenea, să își mențină candidații proprii și la Târgu-Jiu și Drăguțești.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here