Avem un film care merită sigur Oscarul – Lung-metrajul crizei româneşti

216
Pornesc de la premiza că cititorii ziarului nostru nu sunt de altă părere faţă de cea a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care aprecia că banii cheltuiţi până în prezent pentru sprijinirea economiei sunt “Stimulii mai mult imaginari decât reali “. Cu siguranţă că această concluzie este mai mult decât vizibilă în tot ceea ce trăim şi vedem şi se va afirma tot mai mult în anunţatele, deja, intenţii de proteste sindicale.

Cred că dacă, după rezolvarea crizei economice mondiale, şi la noi bineînţeles, se va face un film având ca subiect Criza din Carpaţi, pentru a prelua julesvernianul titlu, s-ar putea candida la Oscar fără doar şi poate, acesta implicând tot arsenalul doveditor ca tragedie cu tente fine de ironie a sorţii pentru protagoniştii eventuali ai ecranizării respective. Şi nici n-ar fi nevoie de acoperirea rolurilor cu staruri deosebite, realitatea oferind un platou de filmare generos, din păcate, şi actori care nu trebuie să se chinuie cu improvizaţia – un număr de până la 762.375 de şomeri. Doar câteva cadre din sistemul sanitar, din învăţământ, din economie şi din viaţa de zi cu zi a cetăţenilor ar da la iveală câte ceva dintr-un lung-metraj al problemelor României anului 2010.

Aceiaşi stimuli imaginari îi observăm însă şi în politică, tărâm deloc aparte şi nicicum situate în altă perspectivă decât cea descrisă până acum. Dacă anul trecut am avut parte de o criză totală la nivel general, iată că azi ea şi-a mutat atenţia şi acţiunea către etajul inferior, cel al partidelor politice, făptuitoare de politici care mai de care mai alambicate în interiorul propriilor formaţiuni. Deocamdată, parafrazând domeniul cinematografiei, avem aleşi caţiva dintre cei care vor interpreta rolurile de preşedinţi de partid, aşteptându-se – un joc plin de acţiune din partea lui Victor Ponta beneficiar şi de tensiunea crescândă în partid în urma părăsirilor de care au avut parte pesediştii, adică ieşirile din scenă ale unor nemulţumiţi de scenariul propus, – o continuare, ori o restudiere a structurii textului formulat ca nou proiect asumat pentru penelişti, la comun, pe listă, de Crin Antonescu, ca să luăm în calcul doar două din entităţile politice ale momentului. Şi mai interesant, ca greutate al momentului reinterpretării după alte date, va fi atunci când PDL-ul se va arunca în focul luptei pentru putere în acest partid, dacă ea va exista sau se va produce un fel de comedia del arte cu final intuit – reîntoarcerea Cezarului de facto.
Până una alta, asistăm la piesa de teatru “Scaunul greu din Senat”, cu mare volum de intrigă şi jocuri de culise., într-un act, două sau trei în funcţie de negocierile pornite între regizori, pentru că sunt mai mulţi, fiecare cu punctul lui de vedere sau de interes, în rolul principal fiind Mircea Geoană. Dar nu se termină totul aici, existând şi o replică, jucată tot în Palatul Parlamentului – “Camera cu nebunii” subiect devenind aici Roberta Anastase. În prima piesă există până acum si propuneri precum cea a Sulfinei Barbu care susţine că vrea să îl vadă pe Geoană zburând în secunda doi, Vanghelie introduce în scenografie rolurile ca şacali, bagabonţii pe boulevard, iar textul s-ar putea auzi în final în limba maghiară ciocolom sau chesenem sepe pentru secvenţa înscăunării la Senat.
Nem tudom, pe bune, ce-i mână pe ei în luptă şi nici măcar de ce nu-şi văd de treabă, că oricum spectatorii nu cred că vor mai avea în scurt timp, adică vor juca, dacă vor continua aşa, cu sala goală. Dar poate nu-i interesează, nu-i aşa?!
Gheorghe Munteanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here