Avat, peștele readus pe Jiu după o jumătate de secol

2389

Bucurie pentru pescarii din Gorj, după ce asociația care îi reprezintă la nivel județean a reușit, zilele trecute, să populeze Jiul cu o specie de pește, care a dispărut de zeci de ani. Avatul ajunge și la 10 kg și era bucuria celor care reușeau să îl prindă în urmă cu o jumătate de secol din apa Jiului. Poluarea generată de exploatările miniere din Valea Jiului a făcut însă ca specia să dispară complet. Fiind un pește răpitor acesta avea nevoie de o apă nepoluată pentru a-și putea prinde prada. Cu ani în urmă Jiul era „negru” din cauza poluării cu praf de cărbune, de abia după reducerea semnificativă a activității miniere din Valea Jiului apa reușind să revină la parametrii normali. Pescarii mai în vârstă își aduc aminte de bucuria pe care o aveau atunci când duceau acasă avat de câteva kilograme. Printre ei se numără și fostul director de la Mirfo SA, Dorin Chișcan, acum „tânăr pensionar” și pasionat în a pescui. „Am și prins avat, nu doar că îl știu cum arată, dar pe vremuri. De 4-5 ani nu am mai văzut avat deloc pe aici pe la noi. Prin anii ‘70 era destul de mult, dar în timp a dispărut. Seamănă cu șalăul, cu novacul, e răpitor, gustos, dar nu mai există. Nu s-a mai făcut nici populare cu el, nu l-am mai văzut deloc. Noi mai avem biban, clean, roșioară, astea mai trag și mai sunt în apă, în rest nu prea mai avem nimic în Jiu”, spune fostul director. Un alt coleg de-al său de „suferință” de pe baltă spune că pentru avat merge la Dunăre, unde este sigur că îl găsește. Pe malul Jiului stă doar de plăcere cu bățul în apă și pentru a mai depăna amintiri pescărești. „Seamănă cu scobarul, dar și acesta a dispărut. În Jiu nu mai e așa ceva. La noi se mai găsește crap. E un nene care a prins, ieri, unul de 5 kilograme. Miercurea trecută, când a fost deschiderea sezonului s-a prins pește bine la podul de la insuliță, dar în rest nimic. Am luat și eu mai bine de un kilogram și ceva. Avat nu am văzut decât prin apele mari, pe la Dunăre, dar nu pe la noi”, spune bărbatul.
Acțiunea de populare cu avat a fost făcută de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi. Peste 3000 de exemplare de puiet din această specie au fost aduse de la un institut de specialitate din Timișoara și lăsate să trăiască în Jiu. Vicepreședintele AJVPS Gorj, Claudiu Fiu, spune că apa Jiului este acum suficient de curată și de nepoluată pentru a permite avatului să se dezvolte aici. „Jiul a fost prins de suspensii de cărbune în perioada comunistă, iar această specie, avatul, nu a mai avut condiții optime de hrănire și a dispărut de la noi din zonă. Mai prindeau bătrânii, bunicul meu prindea frecvent, dar noi, cei mai tineri, nu. Ne-am dorit ca pentru ei, pentru seniori, să aducem din nou avatul aici în Jiul de nord și să le facem o bucurie. E un pește răpitor care ajunge și la 10 – 12 kg. E adaptat perfect pentru zona noastră, se hrănește cu pește din speciile invazive. Face și o selecție asupra speciilor care au invadat Jiul. Acum apa e tot mai curată pentru că nu mai vine praf de cărbune și e optimă pentru dezvoltarea acestei specii”, afirmă reprezentantul AJVPS Gorj.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here