Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a rămas fără curent în această dimineață, din cauza unor avarii. Secțiile ATI, UPU și Blocul Operator au fost alimentate cu un generator și niciun pacient nu a avut de suferit, spun reprezentanții spitalului.
„În dimineața zilei de astăzi, la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, din cauza unor avarii, a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică în intervalul 06:00-07:30 și 09:30 – 10:15.
La 11:00 s-a produs o nouă pană de curent, care a fost remediată, la ora 13:30 unitatea era alimentată cu electricitate, dar după nici 30 minute, a apărut o altă defecțiune.
La fața locului, imediat după producerea incidentelor, a fost solicitată prezența echipelor de la Distribuție Oltenia, furnizorul de energie electrică.
Pe perioada întreruperilor curentului electric, Unitatea de Primiri Urgențe, Secția ATI și Blocul Operator au fost alimentate cu energie electrică grație generatorului electric. Niciun pacient nu a avut de suferit în această perioadă.
În prezent, tot spitalul de pe strada Tudor Vladimirescu este alimentat cu energie electrică, o parte de la rețea, iar o altă parte pe generatorul electric adus de ISU Gorj”, a transmis Spitalul Județean.