Avarie majoră la conducta de apă, la Târgu Jiu

1336

O avarie majoră s-a produs ieri dimineață la conducta de apă ce alimentează zona de nord a municipiului Târgu Jiu.

Conducta a crăpat pur și simplu în jurul orei 4 și a umplut bulevardul Ecaterina Teodoroiu cu apă pe o porțiune de câteva sute de metri, în zone neexistând rețea de canalizare pluvială. Peste 20.000 de oameni au fost afectați de incidentul respectiv, chiar dacă echipele de muncitori au intervenit prompt pentru a remedia defecțiunea. Localnicii din zona de nord a orașului s-au trezit fără apă la robinet, dar au dat de ea pe stradă, când au plecat la lucru sau la cumpărături. „Eu stau pe zona Prahovei, dar am casă și aici pe Ecaterina. Când m-am dus să mă spăl pe dinți am văzut că nu curge nimic la robinet și mi-am dat seama că este o problemă. Mi-am clătit gura cu apă minerală și apoi am venit încoace, ca să văd dacă e vreo problemă pe bulevard. Era strada plină de apă și nici aici nu avem la rețea”, a spus o femeie. Oamenii și-au dat seama că va urma o zi complicată și, ca urmare, au început să își facă aprovizionare cu apă îmbuteliată. „M-am dus la magazin de cum am văzut că nu curge la robinet. Când am ieșit din bloc am văzut cum arăta bulevardul, ca după o viitură. Bine că ne-au pus semafoare, că banii în conducte nu au putut să îi bage”, a spus un domn, în timp ce o pensionară a pus o problemă și mai delicată în discuție. „De băut o rezolvăm că ne cumpărăm o sticlă două, că mai mult nu ne permitem că s-a scumpit și asta exagerat de mult, dar cum facem cu closetul? Stăm la bloc, nu avem de unde să cărăm cu găleata, de la bidon nu putem pune, eu zic că asta va fi o problemă mai ales pentru noi ce mai în vârstă, care de abia ne mai mișcăm”, a spus femeia. Muncitorii au săpat o groapă adâncă de câțiva metri în mijlocul bulevardului pentru a putea remedia defecțiunea. Oricine trecea prin zonă putea vedea cum țâșnea apa din conducta avariată, conductă care a mai crăpat în același loc în urmă cu câțiva ani. Șeful muncitorilor, directorul Romeo Tobă spera ca până la orele serii să fie reluată alimentarea cu apă, întreaga procedură fiind una de durată dat fiind termenul lung de golire, dar și de reumplere a întregii rețele. „Am intervenit imediat prin procedura de închidere a vanelor, după care am început săpătura mecanizată și manuală, care se și vede pe bulevard la locul avariei. În decursul zilei până în jurul orei 20.00 sperăm să remediem problema. Conducta este una foarte veche, o avem de înlocuit pe POIM, program de infrastructură mare, este o conductă de 65 de ani. Noi am comandat o piesă necesară lucrărilor de aici la o firmă din oraș, am dat comandat de o lună și jumătate, nu știu ce s-a întâmplat, dar ni s-a promis că în cursul zilei va fi realizată și ni se va livra. Avaria a afectat zona de nord a orașului, de la strada Traian până la Artego, e vorba de circa 20.000 de oameni. Conducta e foarte mare și ca diametru și ca lungime, are 7-8 km și estimăm că se golește în 7-8 ore, iar după aceea trebuie să o umplem, dar treptat, deoarece nu trebuie să creăm lovituri de berbec, trebuie foarte foarte încet reechilibrată instalația”, a precizat Tobă.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.