O avarie s-a produs vineri la unul dintre grupurile Sucursalei Rovinari a CEO.
Mai precis, cazanul grupului energetic 5 s-a spart, incidentul provocând oprirea accidentală a grupului. Conducerea companiei energetice a luat imediat decizia pornirii unui alt grup, de la Işalniţa. Evenimentul neplăcut s-a datorat şi echipamentului îmbătrânit de la Rovinari ce va fi şi scos din rezervă din această săptămână. Aici vor fi făcute lucrări preventive.
Mai precis, de luni grupul 5 de la Rovinari va trebui să intre într-o reabilitare de lungă durată pentru readucerea în parametri normali a instalaţiei de producere energie electrică.
A.S.