Avanpremieră literară, în exclusivitate – Se apropie Serile la Brădiceni, cu premii generoase şi grase

443

Mare minune şi cu mobilele astea. Îmi beam cafeaua cu Spiridon Popescu, membru al USR, şi-l bârfeam pe Poetul, criticul literar, eseistul şi universitarul Ion Popescu Brădiceni, cel născut, de fapt, la Târgu Cărbuneşti, la 7(şapte!) luni. Vorbeam de Marele Lup şi lupul mă sună. Aducea mintenaş la Cafeneaua Himeneutică(numele de botez al Simigeriei Centrale după I.P.B.!) revista Portal MĂIASTRA şi veşti calde, ca de la un director-fondator al Atelierului Naţional de Poezie “Serile la Brădiceni”. Ca un fost(poate şi actual!) curvar român în viaţă, şi scriitor clasic tot în viaţă, a venit cu tolba plină de veşti proaspete. Şi în exclusivitate!

Juriul Naţional al Serilor la Brădiceni
Distrat, precum mai toţi marii poeţi, Ion Popescu Brădiceni mi-a înşirat o listă din care se uitase chiar pe el – însuşi Directorul-fondator al Festivalului poetic Serile la Brădiceni, ajuns la a XVI-a ediţie, în 2012 -, dar mai ales pe preşedintele Juriului – criticul literar şi poetul Gheorghe Grigurcu. Ceilalţi membri sunt: dr. Olimpia Bratu, Vasile Spiridon, Ioana Dinulescu, Mircea Bârsilă, Adrian Alui Gheorghe, dr. Olimpia Bratu, Marin Buzera, care sponsorizează din buzunarul lui Premiul “Titu Rădoi”, şi Ion Cepoi.

Premiile ediţiei a XVI-a, 2012, la Festivalul “Serile la Brădiceni”
Laureatul Premiului pentru Poezie este Nicolae Coande, iar Premiul pentru Critica Poeziei va reveni bistriţeanului Victor Ştir. Premiul „Artur Bădiţa” se decernează lui Romeo Ionescu, iar Premiul „Nicolae Diaconu” revine prolificului scriitor, membru al USR, prof.dr. Zenovie Cârlugea. Premiul „Ion Pecie” l-a acaparat laboriosul scriitor prof.dr. Ion Mocioi pentru Monografia dedicată poetului Erou Ion Gheorghe Anghliţoiu, născut la Hobiţa, căzut în bătălia de la Stalingrad, la vârsta de numai 29 de ani. Premiul „Titu Rădoi” s-a acordat criticului literar Ion Trancău, ce are sub tipar volumul “Scriitori gorjeni membri ai USR”. Premiul celei mai valoroase reviste naţionale revine lunarului “ACOLADA” din Bistriţa, iar Premiul pentru cea mai valoroasă şi interesantă revistă gorjeană mini-lunarului de literatură, cultură şi artă “Ceaşca de cafea”, care-l are Director-fondator pe Poetul George Drăghescu.

Lansări de reviste şi cărţi
Dintre revistele ce se vor lansa la ediţia a XVI-a Atelierului Naţional de Poezie “Serile la Brădiceni” merită amintite: “Portal MĂIASTRA”, “MIRACOL DE BRĂDICENI”, editată de fundaţia Serile la Brădiceni, preşedinte prof.dr. Constantin Mircioiu, şi “Lumea gorjenească” nr. 2, a editorului, scriitorului şi gorjeanului din Bălăneşti, dar cu Buletin de Bucureşti, criticul de artă şi curatorul de importante expoziţii Vasile Vasiescu. Normal, scriitorii participanţi – nu doar cei premiaţi – îşi vor lansa cele mai recente volume. Din prima categorie fac parte Zenovie Cârlugea, Ion Mocioi, Ion Trancău, iar dintre cei invitaţi nu-i putem numi pe toţi. Este foarte posibil ca poeta Maria Şerban Silivaş să-şi lanseze volumul „Lostriţa albastră”, apărută la editura Universitaria din Petroşani, iar poetul Ion Căpruciu va oferi cartea de proze “Amintiri din Casa Amintirilor”, dacă va ieşi de sub tipar, începută a fi publicată – în serial – de către cotidianul “Gorjeanul”, care este partener media al manifestării. O manifestare ce-i are printre organizatori pe: Consiliul Judeţean Gorj – preşedinte dr.ing. Ion Călinoiu, Centrul Judeţean pentru Promovarea Tradiţiilor Populare, condus de Ion Cepoi, Primăria Peştişani-Brădiceni, Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu, director Viorel Gârbaciu, Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”, director dr. Olimpia Bratu şi, desigur, Fundaţia “Serile la Brădiceni”, preşedinte prof.univ.dr. Constantin Mircioiu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here