– un cuvânt înainte de Ion Popescu-Brădiceni –
1.Gheorghe Cârstoiu e un scriitor practic redescoperit de mine ca poet şi ca dramaturg. Tot eu l-am inclus într-un „Dicţionar al scriitorilor români contemporani” (IX), scos de Editura TipoMoldova, la Iaşi, din iniţiativa lui Aurel Ştefanachi şi Ioan Holban. A publicat recent două povestiri în Convorbiri literare şi în Actualitatea literară, fapt ce-i confirmă talentul de a scrie şi proză la nivel competitiv. Cartea de faţă nu are un conţinut prea bogat, ci e gen Dumitru Augustin Doman (Zbateri facile, strădanii futile). Conţine şase texte dintre care încă unul „Moartea avea nume de femeie” i l-am publicat eu în „Miracol de Brădiceni” (nr. 25/2020), iar „Rămăşagul” îi apăruse în serial în „Caietele Columna”.
Orice text de-al său prozastic are punctul de pornire într-o realitate profană, dar finalul accede la transcendent (fabulos, sublim, fantastic). E o tehnică fericit adoptată cam à la manière de Ionel Buşe. Precum la acesta, detaliile, deşi par banale, se supraîncarcă de o semnificativitate specială. Temele se rotesc în jurul relaţiei viaţă-moarte, profan-sacru. Propoziţia e scurtă, clară, tranzitivă; dar întregul tot acumulând un aer de reflexivitate, ba chiar de autoreferenţialitate. Furat de viteza naraţiunii, începi să conchizi, ca prefaţator oarecum obligat – de împrejurări kairotice – că te afli în faţa unui scriitor care mânuieşte corect, eficient şi deseori entuziasmant temele, cuvintele, ideile; care se circumscrie cu o cuminţenie şi o seriozitate rebreniano-nisteană, cu ascendenţă în Guy de Maupassant ori Eugen Barbu. Punctual, trebuie să remarci, ca lector de ocazie, de la bun început, lejeritatea situării acţiunii în spaţiotimp şi dramatismul personajelor din centrul realimaginarului focusat pe dileme, ipoteze, prezente în umor, ironie, topofilie, relatări „cinematografice”, dialoguri curente etc.
2. Respectând ceremonialul forsterian (Forster, 1968), Gheorghe Cârstoiu respectă cu stricteţe legile naraţiunii nuvelistice, dar are certe disponibilităţi spre romanescul infrarealist. Vădeşte „aplicaţie” de critică socială, de referenţializare a faptului ontologic brut. Execută cu o constanţă seducătoare tot ceea ce relativismul îi dictează. John Higgs ar cupla imediat la asemenea demonstraţii evenimenţiale, surmontând impactul lecturii prin celebra expresie „Pisica este şi vie şi moartă”. Adică scriitura din „bucăţile” lui Gheorghe Cârstoiu este deocamdată aferentă unei superpoziţii că ele ar conţine toate perspectivele diferite şi contradictorii. I-aş sugera autorului să se raporteze el însuşi la Stephen King, dar nu spre a-l imita, ci de a i se contrapune logic, pe similaritatea a ceea ce este mereu posibil de reimaginat. E.M. Forster, devorator de cărţi la modă, nu concepe ca o povestire să fie destinată numai rafturilor bibliotecii. Dar tot el consideră că, totuşi, nici chipul autorului nu trebuie să se apropie prea mult de chipul cititorului. Aici i-aş propune eu lui Gheorghe Cârstoiu să evite o asemenea capcană: să se îndepărteze de limita obişnuită a receptării publice şi să-şi construiască un limbaj propriu şi de-sine-stătător.
Ion Popescu-Brădiceni
Bibliografie
E.M. Forster: Aspecte ale romanului; traducere şi postfaţă de Petru Popescu; Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1968
John Higgs: O istorie alternativă a secolului XX; traducere din limba engleză de Patricia Neculae; Editura Litera, Bucureşti, 2019
