Avanpremieră editorială – Începutul ploii de Ionela Belu

31
Signature --- Image by © Royalty-Free/Corbis

Ionela Belu revine, în peisajul editorial, cu o nouă cărticică de poeme intitulată „Începutul ploii”. Un titlu inspirat din simbolismul bacovian şi realmente redactată la nişte cote mult mai înalte, acolo unde poeticitatea se exprimă pe ea însăşi.
Tehnic vibrotextele şi existenţele Ionelei Belu sunt descriptive şi obiective. Par – şi chiar sunt- pasteluri „americanizate”. Propoziţiile decurg una din alta, au o logică „de ciment”. Metaforele survin firesc, sunt de fapt explicite ca nişte „conuri rotitoare”.
Personificată, ploaia gângureşte uşor printre frunzele verzi, dobândind un limbaj de copil răsfăţat al naturii.
„Visul” e un poem apollinic şi dionisiac totodată, ca-n Friedrich Nietzeche cel din „Naşterea tragediei” la grecii antici.
Mica poemă uşor voiculesciană este purificată de neologisme şi sună mistic. O bucurie paradisiacă o învăluie şi ea se cuibăreşte fericită în braţele îngerului.
Apoi aceeaşi ploaie antropomorfizată le vorbeşte copacilor. Zgomotele ploii chiar par „o cadenţă mistică sau un limbaj morse”. Cuvintele-i curg în ritmul stropilor, iar tânăra poetă ascultă „muzica ce vine din cer cu apa ce picură” ca apoi să-şi exploreze adevărul ei interior cu ajutorul sunetului ploii care-i răzbate toate corpurile ei energetice.
În „Sânzienele” (nişte zâne solare), poeta Ionela Belu ne dezvăluie metoda scriiturii sale care se bazează pe o intuiţie a lumii ascunse, criptofanice în ultimă instanţă, numenal-fenomenale. Imaginea horei sugerează la rându-i o metamorfoză a cercului în spaţiul incantatoriu, iar cealaltă imagine a firului de păianjen, deloc ambiguă, îl transformă pe scarabeu în „zeu al pânzei ţesute” reprezentându-l simbolic pe poet.
Poezia Ionelei Belu este, de data aceasta, una de atmosferă, evenimenţializată metonimic şi litotic, minimalist oarecum. Ar fi-şi este cel mai nimerit să socot că volumaşul este prin excelenţă adresat copiilor, recurge cu o rară dezinvoltură la mişcarea verbului care regentează tablourile ca pe nişte happeninguri. „Câţiva copii se adună pe o piatră cioplită şi improvizează un minispectacol”.
Cum exact se autodefineşte, poeta observă preajma cu privirea-i picturală, cu imaginaţia-i care ştie să spună poveşti şi să extragă morala din vorbele sale. („Copilul care spune o poveste”).
În fine şi greierii sunt exact ca-n filosofia lui Platon primii poeţi cântăreţi („Greierii cântă eternul lor cântec cu sunet de mantră”).
E limpede pentru toţi: Ionela Belu e poetă cu străluciri lirice; textul său are intensitate şi luciditate, sfericitate şi o cromatică implozivă.
Ion Popescu- Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here