Autoutilitară acroşată de un autoturism la Ţicleni

476

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a ajuns la spital miercuri, după ce autoturismul în care se afla a acroşat o autoutilitară. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Din primele cercetări, se pare că vinovat de producerea accidentului s-ar face şoferul autoutilitarei.

Accidentul de circulaţie s-a produs în după-amiaza zilei de 20 august, în jurul orei 14:09, pe strada Petroliştilor din oraşul Ţicleni. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, se pare că B.A. în vârstă de 55 ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe Aleea Independenţei, nu s-a asigurat la ieşirea pe str. Petroliştilor, fiind acroşat de un autoturism condus de T.D. în vârstă de 53 ani din aceeaşi localitate. În urma impactului, V.I. de 46 ani, pasager în cel de-al doilea autoturism a suferit leziuni, fiind transportat la Spitalul Oraşului Târgu-Cărbuneşti, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a anunţat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Atât şoferul autoutilitarei, cât şi cel al autoturismului au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here