Autorul crimei din parc a fost prins

627

După o zi plină de audieri, polițiștii susțin că au reușit să-l prindă pe cel care l-a omorât în bătaie pe bărbatul de 47 de ani, găsit într-o baltă de sânge, duminică dimineața, în parcul din apropierea Unității de Primiri Urgențe din Târgu-Jiu. Tudorică Albu, în vârstă de 46 de ani, din municipiu, a fost reținut pentru 24 de ore. Cei doi erau vecini, iar scandalul ar fi pornit după ce au consumat băuturi alcoolice, la o petrecere de Sfântul Gheorghe. Anchetatorii au descoperit urme de sânge de la un magazin din zonă, până în parc, unde Ion Călugăru a fost găsit de un trecător. “Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj efectuează cercetări penale privind stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul persoanei care a fost găsită în părculețul din fața spitalului. A fost reținut pentru 24 de ore suspectul Albu Tudorică Mircea, cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care s-a produs fapta”, a precizat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

S-au certat pentru o femeie
Conflictul ar fi pornit după ce victima ar fi intrat în discuție cu concubina agresorului, iar femeia ar fi încercat să îi despartă. Cei doi bărbați au început să se certe pe trotuarul din faţa magazinului cu program non stop din zonă. “Conflictul a fost aplanat de martora P.M.L., care l-a luat în braţe pe inculpat pentru a-l împiedica să mai lovească victima, cerându-i totodată victimei să plece. Victima s-a ridicat de la pământ şi, cât timp era ţinut inculpatul de martoră, s-a deplasat pe trecerea de pietoni în parcul din faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Inculpatul a plecat în urmărirea victimei pe care a prins-o din urmă şi i-a dat un pumn în faţă, victima a căzut pe spate, a încercat să se ridice, moment în care inculpatul i-a aplicat un picior în piept, victima căzând fără a se mai ridica, moment în care inculpatul a abandonat-o”, au mai stabilit anchetatorii. Peste câteva ore, bărbatul a fost găsit mort în parc de un trecător, care a alertat imediat Poliția. “Am trecut să îmi iau țigări și i-am văzut picioarele. M-am speriat și am sunat la 112”, a declarat martorul. În urma audierilor se va stabili dacă suspectul va fi prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.
Loredana Fîciu

3 COMENTARII

  1. Al cunosc personal, intradevar cu asta se ocupa in strainatate cu furturi din magazine, cu asta asi castiga painea de o viata, deoarece nu ia placut munca, insa nu e un om rau, cu siguranta regreta si nu a vruto sa o faca, nu e un criminal asa cum il descrie lumea, il stiu un om bun. Insa bautura ia luat ptr o clipa mintea, intr-o clipa a distrus 2 familii. Imi pare rau de el sincer, dar mi se rupe sufletul si de familia indoliata. sper sa nu primeasca o pedeapsa atat de aspra, deoarece nu a facuto intentionat. Ptr o clipa un moment nepotrivit sau distrus 2 vietii.

  2. Un criminal.25 de ani cu executare pt ca a omorât un om.Scăpați ne de gunoiul asta care a făcut ani grei de pușcărie în occident pt furturi,jafuri si spargeri de locuințe.Are un cazier bogat în Germania,Italia.In Olanda dacă nu mă înșel chiar recent a fost prins si a stat în pușcărie pt jaf.E un om periculos si nu merita mila.A dat în omul ăla fără milã până l a omorât.

Dă-i un răspuns lui Ion Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here