Autorizări la plată pentru 18.845 de fermieri

443

Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Gorj au început autorizarea la plată pentru fermierii care au depus o cerere eligibilă în campania 2015, la nivel judeţean fiind înregistrate 18.845 de solicitări. Potrivit lui Constantin Negrea, directorul APIA Gorj, după autorizarea la plată, instituţia va trece la efectuarea efectivă a sumelor aferente fiecărei cereri unice, intervalul fiind 1 decembrie 2015 – 30 iunie 2016. “Începând cu 16 noiembrie, APIA Gorj a demarat acţiunile de autorizare la plată a fermierilor care au depus o cerere eligibilă în campania 2015, vorbim de suprafeţele de terenuri agricole înscrise în declaraţiile de suprafaţă. În perioada 1 decembrie – 30 iunie 2016 vom face plăţile finale. În judeţul nostru au fost depuse cereri unice pentru un număr de 18.845 de fermieri”, a declarat Constantin Negrea.
La finele săptămânii trecute, fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, anunţase faptul că din această săptămână se vor plăti la nivel naţional avansurile de 53 euro pe hectar din plăţile directe pe suprafaţă. “Deocamdată nu am primit nimic oficial în acest sens, nu ştim sigur dacă deja începe plata avansurilor. Am citit acest lucru în presa centrală, însă la noi nu a ajuns nimic”, a precizat şeful APIA Gorj.
Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2015 este prima din noua Politică Agricolă Comună (PAC) 2014 — 2020 şi aduce schimbări majore, impuse de legislaţia comunitară pentru toate statele membre în ceea ce priveşte schemele de plată pe suprafaţă şi legislaţia aplicabilă, care cuprinde atât partea de activitate din sectorul vegetal, cât şi din cel zootehnic, având reguli noi privind criteriile de eligibilitate. În 2016, suma aferentă este de 72,69 euro/hectar euro/ha pentru SAPS — Plata Unică pe Suprafaţă şi 5,00 euro/hectar pentru primele cinci hectare şi de 46,75 euro/hectar pentru restul de 25 hectare pentru plata redistributivă.
Izabella Molnar

2 COMENTARII

  1. ”AMESTY INTERNATIONAL”-ORG.PTR. APARAREA DREPTURILOR OMULUI CU SEDIUL SOCIAL IN LONDRA-MAREA BRITANIE,VA SOLICITA SA INCERCATI DISTRIBUIREA AVANSULUI SUBVENTIEI APIA PTR. ANUL 2015,TINAND COND SI DE CAZURILE SOCIALE,BATANI,BOLNAVI,SSMD. VA MULTUMIM ANTICIPAT.

Dă-i un răspuns lui MOGOSANU GHEORGHE Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here