Autorităţile nu pot controla cetăţenii care nu şi-au asigurat locuinţele

384

Conform legii, asigurarea locuinţei este obligatorie. Cei care nu încheie poliţa în valoare de aproximativ 80 lei riscă amendă în cuantum de 500 lei. Autorităţile locale nu au bani pentru a-i putea înştiinţa pe cetăţeni în privinţa asigurării locuinţelor.

Legislaţia actuală îi obligă pe proprietarii de locuinţe să încheie poliţe de asigurare, costurile asigurării fiind de aproximativ 80 lei. Asigurarea obligatorie a locuinţei acoperă doar 3 riscuri de bază şi anume: cutremur, inundaţie şi alunecări de teren. Autorităţile locale nu au o situaţie a persoanelor care nu au încheiat poliţe până în prezent şi nici nu dispun de banii necesari pentru înştiinţarea cetăţenilor în privinţa asigurării locuinţelor. „Obligaţia noastră pe această linie era aceea de a comunica situaţia contribuabililor, proprietari de locuinţe. Noi am făcut acest lucru din anul 2010, însă nu ni s-a comunicat lista cu cei care nu şi-au asigurat locuinţele. Obligaţia noastră de a înştiinţa contribuabilul nu s-a realizat pentru că în bugetul pe anul acesta nu am avut prinsă o asemenea sumă, fiind vorba de peste 300.000 lei şi mai ales pentru faptul că ni s-ar îngreuna foarte mult situaţia, întrucât nu cunoaştem lista celor care nu s-au asigurat şi atunci ar trebui să trimitem la peste 42.000 de persoane, care sunt proprietare a cel puţin o locuinţă, şi efortul ar fi extraordinar de mare”,a precizat Mariana Budulan, directorul Direcţiei Taxe şi Impozite Locale Târgu-Jiu.

Amenzi pentru neasigurarea locuinţelor
Cei care nu deţin niciun tip de asigurare pentru locuinţă riscă amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei, potrivit legii, însă rămâne la latitudinea primăriilor care va fi suma de bani cerută pentru penalizare, având în vedere faptul ca acestor instituţii le revine sarcina de a aplica sancţiunile. Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu sunt conştienţi de faptul că procentul amenzilor ce urmează a-l încasa de la cei care nu şi-au asigurat locuinţele va fi unul redus.
„Amenzile le vom încasa într-un procent extraordinar de mic, pentru că dacă cetăţeanul nu are 80 lei să plătească poliţa, nu are în niciun caz 500 lei pentru a plăti amenda. Efortul financiar pe care trebuie să-l susţinem din bugetul local cu expedierea acestor înştiinţări plus acelor amenzi care trebuie comunicate contribuabililor este extraordinar de mare”, a explicat Mariana Budulan.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here