Autorităţile din Târgu-Jiu, implicate în lupta contra violenţei

334

andreiParcul Central din Târgu-Jiu va fi vineri, de la orele 18:00, gazda unde se va inaugura spaţiul „Agora non-violenţei Andrei”, spaţiu de manifestare a tinerilor împotriva violenţei, prin artă, muzică şi sport.

Proiectul cu acelaşi nume a fost iniţiat de Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Dolj, în urma tragicului eveniment de anul trecut, în care Andrei Goreci, unul dintre voluntarii instituţiei a murit la Craiova, în timp ce se îndrepta spre şcoală, când a încercat să aplaneze conflictul dintre nişte tineri. Andrei a participat la proiecte locale, naţionale şi internaţionale, ce au militat pentru antidiscriminare, împotriva drogurilor şi împotriva violenţei. “Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Dolj a identificat necesitatea implementării unui proiect care, pe de o parte, să tragă un semnal de alarmă asupra fenomenului violenţei, iar, pe de altă parte, să ofere exemple de tineri implicaţi în viaţa comunităţii, prin participarea lor la acţiuni de combatere a comportamentelor violente. În semn de recunoştintă pentru felul în care Andrei Goreci s-a implicat în proiectele comunităţii, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj a considerat necesar instituirea premiului „Andrei”, ca mijloc de recompensare a tinerilor activi din comunitatea doljeană şi înfiinţarea spaţiului „Agora non-violenţei Andrei” în cât mai multe judeţe din România”, a declarat Aura Stoenescu, preşedintele Asociaţiei “Pro Vertical” Gorj.

Spectacol de dans şi muzică

Asociaţia din Gorj este parte a proiectului “Agora non-violenţei Andrei” şi organizatorul evenimentului de vineri, alături de Primăria Târgu Jiu, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Dolj, Palatul Copiilor Târgu-Jiu, Asociaţia “Pro Vertical” şi Asociaţia “Europrotector”. În cadrul manifestării va avea loc un spectacol susţinut de tineri din Dolj şi Gorj, a căror valoare a fost confirmată în mai multe concursuri naţionale şi internaţionale. Printre aceştia se află şi sora lui Andrei, Teona Goreci. Târgujienii sunt aşteptaţi, să se bucure de muzică populară, uşoară, folck, dans modern şi clasic şi să se manifeste alături de tinerii voluntari, împotriva violenţei. Până în prezent, “Agora non-violenţei Andrei“ a fost înfiinţat în Dolj, la Craiova, în Mehedinţi, la Orşova, iar vineri, 19 august, va fi inaugurat şi la Târgu-Jiu.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here