Autorităţile din Gorj, în stand-by privind intervenţia asupra cazurilor de coronavirus! Prefectul face apel la calm!

1505

Ziua de luni a reprezentat momentul zero al declanşării stării de panică printre gorjeni! După ce trei gorjeni s-au autoizolat la domiciliu, după ce duminică noaptea au revenit la Târgu-Jiu din Lombardia, Italia, iar o studentă în vârstă de 21 de ani de la Universitatea „Constantin Brâncuşi” a fost transportată la spital, deoarece acuza stări de viroză, nefiind deocamdată confirmat diagnosticul de coronavirus, autorităţile din judeţul Gorj fac un apel la calm către populaţie.

Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu- Jiu au trecut, ieri, la fapte, după ce în cursul după-amiezii zilei de luni o studentă în vârstă de 21 de ani era suspectă de coronavirus, din cauza faptului că, sâmbătă, revenise din Italia şi prezenta simptome de rinoree şi febră moderată. Potrivit declaraţiilor făcute, ieri dimineaţă, de către şefii judeţului, probele recoltate de la pacientă au fost trimise la ora 04.00 (n.r. marţi dimineaţa) de la SJU Târgu-Jiu către Institutul „Matei Balş” Bucureşti, ajungând acolo circa 4 ore mai târziu, în vederea confirmării ori a infirmării diagnosticului de coronavirus.

Măşti şi combinezoane, pentru SJU Târgu-Jiu
În cursul zilei de ieri, autorităţile judeţene şi conducerea SJU Târgu-Jiu aşteptau primirea unei comenzi pentru 200 de combinezoane şi a 20.000 de măşti de protecţie ce trebuia să ajungă la unitatea spitalicească. „Referitor la pacienta de 21 de ani, internată ieri (n.r. luni) în secţia de Boli Infecţioase, am verificat starea dumneai în cursul serii de luni, împreună cu domnul prefect, cu domnul manager, iar starea ei este una bună. În dimineaţa aceasta, la ora 04.00 (n.r. marţi dimneaţă), s-au recoltat probele, ce au fost trimise şi au ajuns la Institutul Matei Balş la ora 08.00, urmând ca în cursul acestei zile (n.r. marţi) să fie făcute toate aceste probe şi să ne fie rezultatul transmis. Din discuţiile avute cu cadrele medicale nu cred că se pune problema infectării cu acest virus şi, de fiecare dată, vom respecta procedurile impuse de către Ministerul Sănătăţii şi de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă în ceea ce priveşte vreun caz ce ar urma să fie dus către SJU Târgu-Jiu. Toate măsurile le respectăm în ceea ce priveşte materialele de protecţie, fie că vorbim de mănuşi, de măşti, botoşi, halate de unică folosinţă ori de combinezoane, avem pe stoc, iar astăzi (n.r. marţi) în special 20.000 de măşti de protecţie ajung la SJU Târgu-Jiu, la fel şi combinezoane 200. Asigurăm fluxul cu medicamente, am suplimentat şi dezinfectanţii astfel încât fiecare secţie din spital să aibă toate aceste produse necesare pentru această perioadă”, a declarat Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Rujan dă asigurări că nu sunt motive de îngrijorare
„Vreau să fac unele clarificări cu privire la cele două situaţii potenţiale adică autoizolarea la domiciliu, respectiv instituirea carantinei. Când vorbim despre autoizolare este vorba despre o persoană care nu este bolnavă, care nu este purtătoare de virus şi care vine dintr-o ţară sau dintr-o zonă a unei ţări unde nu au fost luate măsuri de carantinare. Ca atare, această persoană nu este bolnavă şi se aplică măsura autoizolării la domiciliu pentru a preveni eventual extinderea virusului dacă modalitatea de manifestare individuală este asimptomatică. În ceea ce priveşte măsura de instituire a carantinei, aceasta se aplică persoanelor care vin din ţările sau din regiunile unor ţări unde s-a instituit carantina. Ele sunt considerate persoane sănătoase şi carantina se instituie având în vedere faptul că provin din acea comunitate unde în acel stat al Europei sau din Asia, după caz, s-a luat măsura carantinei. Nu sunt considerate aceste persoane bolnave. În cazul în care apare o confirmare a existenţei COVID-19, persoanele respective sunt transportate la spital, la secţia de Infecţioase, sau la unul dintre spitalele desemnate din ţară pentru a gestiona aceste probleme de tratament în cazul coronavirusului. Fac un apel la calm pentru că, în judeţul Gorj, nu este deocamdată niciun pericol în acest sens. Persoanele care se află în autoizolare nu manifestă simptome care ar putea să ne conducă către o considerare că există coronavirus. A avut loc luni seară o videoconferinţă prin intermediul căreia am participat la întâlnirea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Acolo au fost discutate unele lucruri legate de modalitatea concretă, de proceduri şi metodologii aplicate în posibile astfel de cazuri, pentru că, la acest moment, în România, nu există niciun caz de coronavirus. Noi astăzi (n.r. ieri) vom adopta în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă un plan de măsuri integrat privind aplicarea măsurilor preventive şi, în caz de intervenţie, dacă vom avea astfel de cazuri. În acest moment, repet, nu sunt motive de îngrijorare. În acest moment, toate măsurile au fost aplicate. Ele sunt de natură preventivă întrucât nu poate fi vorba despre intervenţie”, a declarat prefectul judeţului Gorj, Cristinel Rujan.
Izabella Molnar

,,Având în vedere datele primite de la serviciile vamale (aeriene și terestre), la
nivelul județului Gorj, avem în evidență un număr total de 43 de persoane cu autoizolare la domiciliu, respectiv o persoană din China din data de 20 februarie 2020, și 42 de persoane sosite în țară din Italia, dar nu din zonele care necesită carantinare. Aceste persoane sunt autoizolate la domiciliu, sunt monitorizate de medicii de familie care au fost anunțați și de personalul din cadrul Direcției de Sănătate Publică Gorj. Menționăm că nu prezintă semne clinice de boală, fiind la această dată clinic sănătoși”, a anunțat conducerea DSP Gorj, prin intermediul unui comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.