,,Autobiografie celestă” de Adina Popescu

1298

Am avut bucuria ca domnul profesor Eugen Velican să îmi facă o recenzie pentru manuscrisul meu ,,Autobiografie celestă”. În cele ce urmează, am realizat o selecție a unor poezii din acest volum, pentru dumneavoastră, dragi cititori.

LA ȚARĂ

Astăzi, mi se pare mit
Pe atunci, mi-era alint
Căruța fără de cai
Sub șopru, o adorai…
Dudul, dinaintea ei,
Îți dădea cam tot ce vrei:
Nu doar duda cea gustoasă,
Copilărie! Acasă!
Pivnița mumii de lemn
Cu butoaie în tandem
Ascundea și geanta lui,
Sculele bunicului…
Ne jucam, din zi în seară
Prin tot ce era pe-afară
“Pitulușu” și “pac-pac”,
Se rupea, din tei, vreun crac,
Alergam și pe părău,
Făceam mare tămbălău.
Azi, nu mai e tanti Leana,
Nu mai e nici damigeana,
Muierile nu au mai
Și ne plimbăm în tramvai…
Pe părău, cresc fusulani,
Dar nu-i urmă de “golani”,
Doamna doctor le prescrie
Îngerilor-doctorie…
Pivnițele sunt mutate,
Ulițele, asfaltate,
Camerele, tapetate
Și ferești termopanate!?!
Nu știu de-i bine ori rău…
Să ne-ajute Dumnezeu!

Nostalgie rurală

Oricât de blândă-i viața mea
(Sau poate pentru că-i așa),
Mi-e dor, mi-e dor de ce era…
Privesc fântâna de la poartă
Și parc-o văd, așa… beteagă
Venind la mine după apă…
Și, parcă, un făcut-era
Când, singurică-mă găsea,
Venea și la cafea…
Ce de nepoți a mai crescut
Cu greutăți… de netrecut…
Azi, cântă greierii prin iarbă
În cimitir. O sta la sfadă
Cu soțul ei ce-mi repara
Orice mi se strica?!
Nepoții, astăzi, au crescut…
Ce ne jucam! Cu ce tumult!
Și am crescut și eu cu ei,
Iar anii… parcă sunt mai grei
Din când în când, m-aș mai juca,
Dar nu-s copii la poarta mea,
Iar satul plânge…la șosea…

DEROGARE

Părinte ceresc,
Știi cât te iubesc…
Fă o derogare:
Să nu mai cresc mare!
Vreau doar să mă joc,
Să mă bucur foc!
Să îngân un tril
Fără să am stil…
S-am model pe mama
Și să îmi dau seama
Că sunt ocrotită
Și, mereu, iubită!
Că tata-i acasă
Și stăm toți la masă!
Că bunicii mei
Parcă-s niște zei!
Că lumea e bună
Și toți, împreună,
Suntem cei mai cei!
Să-ncondeiez ouă,
Să alerg prin rouă…
Că Hristos se naște
Și avem toți, Paște
Și că, în potir,
E Iisus, nu vin…
C-om primi lumină
Fără nicio vină
Și că verișorii,
Ca și frățiorii,
Ne vor vizita
Și ne-om pitula
Și-om purta hăinuțe
Dragi și nou-nouțe
Și c-un iepuraș,
Sfios și gingaș,
Ne ia acadele,
Ne-aduce ulcele,
Chiar și jucării
Doar pentru copii…
Fă o derogare,
Nu vreau să cresc mare!

Psalm de mai

În zborul meu spre Absolut
Firesc, de nu Te-aș fi avut,
Cum să fi putut rezista
La depoprietatea mea?!
Căci n-aveam nevoi omenești
Și, pentru cei din jur, firești,
Eram doar stea din galaxie
Fără vreun van, fără simbrie,
Astfel că, orișicât aveam,
Tot după cerul meu tânjeam,
După lumina feței Tale
Din auriul meu de jale!
Mă tenta tot, erai în tot
Din toate…deci făceam compot
Însă nimic nu egala
Crucea și trifăptura Ta!
Of, ce folos de case și mașini,
De titluri, de alură, de stăpâni?
Erai iarba nepervertită
Și roua câmpului, iubită!
Erai în glas de păsărele,
În dorul inimilor grele
Și într-un simplu cărăbuș
Surprins, în mai, în corcoduș.
Erai tot ce nu poți să cumperi,
Erai fulgere, văi și ruperi,
Erai apus și răsărit
Și tot ce știi, neprețuit.
O, ceas de taină și avere
Când mi Te-ai dăruit, inele
Firesc, pe când m-ai convertit
Iubirii înseși, vis nutrit,
Icoană simplă pe pereche
Of, lângă versul meu zevzeche,
Însuflețind ograda noastră,
Erai minunea de acasă!
O, Doamne, câte forme ai:
Tu ești vatmanul din tramvai,
Ești șină și ești orizont,
Și un nas cârn, și un cui bont!
Pieire-sunt, fără de Tine
Și nu creez decât prin Tine,
Căci Tu ești tot și ești în toate,
Și scrisul ăsta dintr-o carte.

Amintire
Dragă Mumă,

Îți scriu o scrisoare
De aici, de unde doare…
Nucul nostru are coroana în cer,
Pe Pământ, toate pier…
Hodăița unde dormeam, cândva
S-a mutat la mata…
Nici pe Shakespeare nu l-am întâlnit niciodată!
Știi, tipul despre care-ți citeam eu, odată…
Războiul mata de țesut
E, azi, muzeul pierdut…
Și căruța unde ne cuibăream noi, odată
A fost dată.
Nu mai știm să-nălțăm nicio claie
Am făcut-o de oaie?!
Mătura a fost succedată de aspirator,
Dar, de curatul matale, mi-e dor…
Mămicile nu mai spală, cu mâna, rufe,
Iar, în loc de grâne, sunt tufe…
N-avem nici bălegar, neavând animale,
Prin grajd, sunt tractoare.
Nu mai culegem mușețel, nici mentă, nici tei,
La Plafar-s câte vrei…
Căpșune nu mai sunt în via nesăpată,
Ești “țăran”, de n-o ai erbicidată…
Nu mai știm să mergem desculți…
Doar la Spa, de magneto… , auzi…
Viața aceea simplă, curată
Ce-o trăiam noi, odată
E doar o poveste c-un eu
Aproape de Dumnezeu…
Peste pârleaz, n-am mai sărit, niciodată
Și-mi simt copilăria furată!
Omenirea zice c-a evoluat…
Eu simt un dor de simplitate, turbat!
Nimeni nu mai face, azi, clacă,
Oamenii sunt uniți doar la groapă.
Nici urmă de porumbi de despăpușat,
Totul e balotat și mecanizat.
Cum, nu ți-ar plăcea să muncești în lumea noastră?!
E-atât de ușor să lucrezi, azi, acasă.
Ce-i cu-atâtea autobuze ce pleacă din țară?!
Altădată, veneau doar la țară…
Copii-nu se-aud. Unde s-au mutat?
Le e glasul, tot mai mult, înfundat…
Jocurile pe-afar’, în natură
Au rămas aventură.
Cum așa, ce-i jucăria aia ciudată
Pe care mă vezi butonând, câteodată?!
Dragă Mumă, văd că nu știi nimic.
E un Smart Phone, ascultă
ce-ți zic.
Du-te la cursuri de automatică,
Ești nimic, fără informatică…
Nu ai Google în cer și nici net!?
Of, Dumnezeu ăsta i-analfabet!?!
Lumea noastră pare-atât de civilizată!
Lumea de dincolo e-așa retrogradă?!
Mai avem puțin și dăm și de pomană, telefoane,
Să dea, cel plecat SMS, mail, poștalioane…
Mumă, dacă azi ai trăi,
Pe la noi, imediat, ai muri…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here