Autismul, în atenţia DGASPC Gorj

324

Autismul este o tulburare severă de dezvoltare, de natură neurobiologică, ce se manifestă fie la naştere, fie la vârsta de 18-24 de luni a copilului. În cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj funcţionează ”Centrul de Consiliere şi Asistenţă pentru Persoane cu Autism”. Acest Centru furnizează gratuit următoarele servicii şi intervenţii: evaluare iniţială, intervenţie specifică, terapie pentru recuperare pe termen mediu şi lung, consiliere pentru părinţi.

Specialiştii spun că tulburarea de spectru autist(TSA) se caracterizează printr-o capacitate scăzută de comunicare şi interacţiune, relaţionare şi integrare socială şi prin comportamente stereotipe şi repetitive. Dacă un copil cu autism este diagnosticat în primii ani de viaţă şi urmează terapii de recuperare adecvate, are mari şanse să dobândească aptitudini pentru autonomie şi să se integreze în comunitate. „Copiii cu autism pot să prezinte anumite caracteristici cum ar fi: nu spun niciun cuvânt până la vârsta de 14 luni; pe măsură ce cresc, îşi pierd limbajul sau abilităţile sociale dobândite anterior; nu răspund când sunt strigaţi pe nume şi, în general, nu răspund la stimuli auditivi; nu imită(nici verbal, nici prin gesturi); au un contact vizual redus şi aşa mai departe”, precizează Corina Drăgan, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.
În cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj funcţionează ”Centrul de Consiliere şi Asistenţă pentru Persoane cu Autism”, cu sediul în mun. Târgu-Jiu, b-dul Ec. Teodoroiu, nr. 365 bis, parter, jud. Gorj.
Acest Centru furnizează gratuit următoarele servicii şi intervenţii: evaluare iniţială, intervenţie specifică, terapie pentru recuperare pe termen mediu şi lung, consiliere pentru părinţi.
„Personalul Centrului este format din psihologi şi psihopedagogi instruiţi în intervenţii terapeutice pentru persoanele cu TSA-terapii cognitiv-comportamentale”, menţionează Corina Drăgan.

Recomandări pentru părinţi
Dacă părinţii au suspiciuni cu privire la comportamentul copilului lor,  este recomandat să meargă la medicul de familie sau pediatru pentru a cere o trimitere către medicul psihiatru.
Numai medicul psihiatru poate pune diagnosticul corect copilului cu autism. Cu diagnosticul de la medicul psihiatru părinţii împreună cu copilul pot vină la Centrul de Consiliere şi Asistenţă pentru Persoane cu Autism, pentru a formula o cerere de înscriere pentru evaluare şi intervenţii specifice.
Potrivit studiilor în domeniu, depistarea timpurie (la vârsta de 18-36 luni) şi intervenţia terapeutică  adecvată, cresc cu 47% şansele de recuperare şi integrare socială a persoanelor cu TSA. Terapia individualizată facilitează dezvoltarea socială şi a limbajului, scade incidenţa problemelor comportamentale (stereotipii, agresivitate, hiperactivitate) şi determină dezvoltarea unor aptitudini pentru o viaţă independentă. De asemenea, prin consiliere, familia poate beneficia de suport psihologic, dar şi de informaţiile necesare implicării în procesul de recuperare.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here