Aurel Popescu, nou lider al PSD Târgu-Jiu: “Este un vot care mă onorează”

319

Viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu, este începând de vineri liderul organizaţiei municipale a PSD. Acesta a fost ales cu unanimitate de voturi, el candidând pentru postul lăsat vacant de fostul ocupant, Ioan Roman Bărbuţi. La Conferinţa Municipală a PSD Târgu-Jiu s-au mai ales de asemenea, prim-vicepreşedintele, post pentru care a candidat Adrian Tudor, doi secretari şi doi vicepreşedinţi.

“Am avut emoţii, cine spune că nu a avut emoţii în asemenea momente este puţin cam prea sigur pe el. Cu ajutorul colegilor am depăşit însă emoţiile şi vreau să le mulţumesc tuturor pentru votul de încredere pe care mi l-au acordat. Este un vot care mă onorează dar care mă şi obligă în acelaşi timp. Pentru mine este bineînţeles o provocare, una pe care voi face tot posibilul să o ridic la standardul pe care a avut-o până acum organizaţia noastră, adică de lider de necontestat pe scena politică din municipiul Târgu-Jiu”, a declarat Aurel Popescu, noul preşedinte al PSD Târgu-Jiu.
Niciunul dintre posturile politice vacantate la Conferinţa Municipală a PSD Târgu-Jiu nu a beneficiat de concurenţă, echipa lui Popescu fiind puţin modificată de cea a lui Bărbuţi, urmare a noilor candidaţi înscrişi în cursa de vineri. Pentru un post de vicepreşedinte a candidat şi Gheorghe Pecingină, intrat după locale în PSD Târgu-Jiu.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here