AUR Gorj solicită acordul autorității municipale pentru a iniția un protest în Târgu Jiu, legat de oprirea lucrărilor pe Calea Eroilor, investiție care afectează în special locuitorii de pe această stradă din oraș, instituții de învățământ dar și turiști.
În opinia liderilor AUR, lucrarea abandonată pune o pată pe obrazul orașului care se vrea unul cultural, aici existând operele brâncușiene. Cei de la AUR consideră că această investiție trebuie finalizată cel târziu până la debutul iernii, deoarece accesul spre școală situata pe Calea Eroilor va fi extrem de anevoios iar elevii pot fi puși în pericol de șantierul rămas pustiu.
Mai mulți cetățeni care locuiesc pe Calea Eroilor, arteră unde s-au oprit lucrările, au cerut astfel sprijin AUR, iar partidul a făcut eforturi să sensibilizeze organismele decidente să reia investiția.
S-a făcut o solicitare spre Primăria Târgu Jiu și pentru un protest, care ar putea să aibă loc pe 25 august. Cu aceasta ocazie, liderii organizației invita cetățenii la acțiunea pașnică care ar urma să aibă loc pe Calea Eroilor dar și în Piața Prefecturii. ,,Eu consider că Brâncuși merită respect din partea cetățenilor acestui oraș, a autorităților iar aceasta investiție de pe Calea Eroilor trebuie terminată la timp. Aveam o șansă, astfel, ca monumentele brâncușiene sa fie incluse în patrimoniul UNESCO, dar urmare a nepăsării autorităților acest dosar a fost respins și mai avem mult de așteptat până când o să ajungem acolo”, a declarat Nicu Fîciu, președintele AUR Gorj.