August, lună de coșmar pentru salvatorii montani!

562

Salvamont România lansează campania „minus 1”, o campanie prin care speră ca la sfârșitul lunii august numărul celor accidentați sau chiar decedați pe munte să fie mai mic măcar cu o persoană în comparație cu cifrele anului trecut.

Prima zi din august este și Ziua Salvamont dar și ziua în care începe cea mai grea lună pentru salvatorii montani. Conform lui Sabin Cornoiu, șef Salvamont România, în această lună sunt înregistrate cele mai multe intervenții la care salvatorii montani sunt solicitați să intervină. Iar cifrele lui august 2023 arată că 14 turiști și-au pierdut viața, 751 au fost accidentați pe munte, iar alți 216 au fost predați ambulanțelor sau preluați cu elicopterele SMURD pentru a fi transportați la spital și a primi îngrijiri medicale.
„Salvamont România lansează campania ,,minus 1” prin care ne propunem ca, împreună cu dumneavoastră, să facem în luna august un pas mic, poate cel mai mic posibil, și să reducem numărul de accidente pe munte , de persoane accidentate grav care au necesitat transport cu ambulanțele SAJ, SMURD sau cu elicopterele SMURD-IGAV și de persoane decedate pe munte măcar cu o singură persoană. De peste 25 de ani, de la an la an, numărul de accidente crește constant și îngrijorător, și acest fapt trebuie să fie un mare semnal de alarmă pentru noi toți. Luna august fiind cea mai grea lună din an pentru salvatorii montani, o lună caracterizată prin foarte multe accidente pe munte şi cu cel mai ridicat grad de dificultate, a fost declarată de salvamontişti ,,Luna responsabilităţii pe munte – Luna Salvamont România”, iar ziua cu care începe această lună fiind declarată de oameni muntelui ,,Ziua naţională Salvamont România”. Fiți alături de Salvamont România în campania ,,minus 1” și haideți să câștigăm împreună măcar un zâmbet pe fața unui turist, a familiei și prietenilor lui”, a transmis Sabin Cornoiu.
Acesta le-a cerut prietenilor Salvamont ca pe rețelele de socializare să prezinte propriile sfaturi care le-ar putea fi de folos altora și care vin în urma unor experiențe personale. „Vă invităm să lăsați, în comentariile postărilor noastre, sfaturi din experiența dumneavoastră montană, sfaturi pe care considerați că este bine să le cuprindem în recomandările noastre și care să fie de folos celor care merg pe munte. Completați aceste recomandări cu experiența dumneavoastră, distribuiți-le, aplicați-le și fiți salvatorul din umbră care luptă alături de Salvamont România pentru un munte mai sigur și pentru reducerea numărului de accidente pe munte! Fiți alături de Salvamont Romania în campania de reducere a accidentelor montane pe munte și de înlocuire cu zâmbet a tristeții de pe fețele celor peste 7000 de oameni pe care îi salvăm anual! Pentru că în ultimii ani înregistrăm o creștere îngrijorător de mare a numărului de accidente pe munte o să vă prezentăm, în fiecare zi, recomandări pentru turismul montan, recomandări ce pot fi consultate și pe pagina web.salvamontromania.ro”, a mai transmis Sabin Cornoiu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.