Auditul Penitenciarului Târgu-Jiu se face cu ore suplimentare

187

penitenciar 2Căutarea adevărului şi corecta informare a cititorilor cotidianului Gorjeanul rămâne, uneori, în concepţia unora de la Penitenciarul Târgu-Jiu doar o „prejudiciere a imaginii unităţii”. Cu toate acestea, există un Dosar la DNA Gorj şi niscaiva procese ale salariaţilor pe la Craiova, despre care Gorjeanul a pomenit, iar cei de la Penitenciar nu prea.

Salutăm totuşi iniţiativa tardivă şi incompletă a subcomisarului Raluca Niţoiu, purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului Târgu-Jiu, care ne-a adresat nişte informaţii sub formă de drept la replică. Îi solicităm însă porta-vocii în cauză să-şi facă datoria de a ne informa şi în rest prompt, prin afirmaţii conforme cu realitatea. Completăm însă informaţiile despre audit cu altele, potrivit cărora auditul de la Penitenciarul Târgu-Jiu se realizează chiar şi noaptea târziu, deşi a început de lunea trecută şi probabil va mai dura vreo trei săptămâni. În singurul punct de vedere primit ni se comunică dinspre închisoare următoarele: „Misiunea de audit, derulată la Penitenciarul Târgu Jiu, este o misiune de regularitate, efectuată în baza planului de audit public intern pentru anul 2012, întocmit încă de anul trecut. Perioada auditată este 01.01.-31.12. 2011 şi se are în vedere auditarea activităţilor financiar-contabile, de achiziţii publice şi a sistemului de control intern/managerial”. Precizarea cum că se va face auditul numai pentru un an, transmisă de Niţoiu, s-ar putea să fie adevărată. Numai că a susţine absenţa oricărei legături între audit şi achiziţiile din Proiectul POSDRU, în urma căruia s-au volatilizat circa 80.000 de euro numai la Târgu Jiu. Asta ni se pare un act de curaj şi de negare a realităţii. Dacă Dosarul DNA existent contribuie la spălarea imaginii Penitenciarului Târgu Jiu, atunci înseamnă că s-a întors lumea penitenciarelor pe dos! Treabă de care nu ne facem vinovaţi cu nimic. La fel cum nici în cazul anchetei DNA la Penitenciarul Târgşor, titularul de Proiect POSDRU, o anchetă mult mai avansată, nu avem noi vreo vină. Ministerul Justiţiei este obligat să facă, pe mai departe, curăţenie în propria-i ogradă dacă doreşte ca Raportul Comisiei Europene pe justiţie să fie unul pozitiv. Cu sau, mai ales, fără voia Ralucăi Niţoiu!

Achiziţii deocheate?!

Aşa se face că, existând Dosarul DNA şi nişte achiziţii ceva mai deochiate, persoanele sosite de la ANP pentru audit chiar au serios de lucru. Încât luni, 27 februarie 2012, n-a fost suficientă ziua lumină. Sau atâta cât ţinea „optul productiv”, cum se mai zice orarului salariaţilor bugetari. Încât cele trei persoane de la ANP aflate în misiune de control au trudit până târziu în noapte, la orele 22.00. Motive suficiente ca, se zice, Carmen Statie, Şefa Serviciului Administrativ să verse nişte lacrimi pe Altarul puşcăriei Târgu Jiu. Nu pe altarul bisericii Penitenciarului, întrucât femeile nu au voie în altar. Doar bărbaţii!

Ion Predoşanu

P.S. Dacă lucrurile ar fi stat bine, probabil că directorul C. Bălă şi adjunctul său D. Lăzăroiu n-ar fi fost demişi din funcţii! Doamnă Raluca Niţoiu, avem dreptate? DNA-ul zice că da. (I. Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here